Concurs grandios Toyota Moldova: cu Yaris în Paris
18 August 2014, 11:25
Sâmbăta trecută Toyota Yaris facelift a fost dezvăluită la Chişinău, în cadrul unui eveniment dedicat exclusiv presei autohtone. La eveniment reprezentanţii Toyota din Moldova i-au familiarizat pe cei prezenţi cu amploarea împrospătărilor realizate de Toyota pentru noul Yaris, împrospătări care au cumulat o sumă de 78 de milioane de euro în investiţii, de 4 ori mai multe decât s-a investit pentru Verso facelfit
şi mai mult decât la unele noi generaţii. Toate astea s-au făcut pentru că Yaris e unul din cele mai importante modelele ale mărcii Toyota în Europa, fiind construit în Europa, conceput în Europa, iar acum şi perfecţionat după gusturile fine ale europenilor.
Apropo de asamblare, Toyota Yaris e construită la uzina Toyota din Franţa, iar Centrul Toyota Chişinău „Continent” şi-a zis că şicul francez poate fi cartea norocoasă a noului model. Astfel, cei de la Toyota Moldova au dat startul
unui concurs inedit pentru ţara noastră, numit „cu Yaris în Paris”. În cadrul acestuia, doritorii de a miza pentru marele premiu trebuie să facă o vizită în showroom-ul Toyota Chişinău, pe str. Arborilor 17/1, iar acolo să se
fotografieze lângă noul Yaris. Desigur, aceştia vor putea şi testa pe propria piele noul Yaris! Ulterior, poza trebuie încărcată pe pagina Toyota de pe Facebook, fiind expusă publicului spre votare. Astfel, poza care va acumula cel mai mare număr de
Like-uri / voturi, va fi desemnată drept câştigătoare. Şi ce credeţi că primeşte câştigătorul? Corect – o călătorie în Paris! Şi nu de unul singur, ci pentru două persoane! Asta e original de tot, zicem noi, şi vă invităm să daţi buzna
în showroom-ul Toyota din Chişinău şi să participaţi!

Mai multe detalii despre concurs, inclusiv regulamentul complet, îl găsiţi pe toyota.md.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, cu referire la Toyota Moldova
1
2,695
GALERIE FOTO (13 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!