Redacţia PiataAuto.md testează noul BMW X6 în America!
14 Octombrie 2014, 18:39
Suntem de cealaltă parte a globului, doamnelor şi domnilor, peste ocean! Pentru prima dată în istoria PiataAuto.md, avem onoarea
să fim prezenţi la un test drive internaţional în Statele Unite ale Americii, graţie celor de la BMW Moldova şi BMW Group! E vorba de testul drive al noii generaţii BMW X6, în premieră absolută! Suntem unica entitate de presă auto din Moldova la acest eveniment, şi avem aproape o întreagă săptămână pentru a
cunoaşte noul Sports Activity Coupe german acolo unde se asamblează el, în America!
Ziua de ieri, pentru noi, a fost împărţită între două zboruri, dintre care unul a ţinut mai mult de 12 ore pentru traversarea oceanului. De fapt şi noţiunea de „ieri” s-a diluat între timp,
or, atunci când am ajuns peste ocean în SUA era încă „ieri”, seară, în timp ce Moldova trecuse deja hotarul „astăzi”-ului, de 14 octombrie. După câteva ore de pauză la hotelul aeroportului din Chicago, acum câteva ore am traversat şi ultimul segment
pe cale aeriană, din Chicago spre Greenville / Spartanburg, or anume aici, în Spartanburg, e localizată grandioasa uzină BMW specializată
în producţia SUV-urilor mărcii. Recent, această uzină a trecut printr-un amplu program de retehnologizare şi extindere de 1 miliard de dolari, iar
noi vom avea onoarea să vizităm uzina înainte de a conduce noua generaţie BMW X6!
Vor fi câteva zile deosebit de intrigante, dragii noştri, mai ales că în meniul testului drive avem două motorizări care promit a fi la fel de delicioase pe cât sună – xDrive50i, cu imensul V8
sub capotă, şi M50d, cu unicul motor triturbo diesel din lume!

Fiţi alături de noi şi, ca întotdeauna, sugestiile Dvs. şi întrebările pentru creatorii şi inginerii noului model sunt binevenite!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, din SUA
6
2,529
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!