Premieră: Noul MINI John Cooper Works
11 Decembrie 2014, 17:34
Cu excepţia câtorva
elemente, noul MINI John
Cooper Works arată exact
ca conceptul cu aceiaşi
denumire, prezentat la
Detroit la începutul acestui
an. Doar spiţele jantelor
de 17 inch sunt găurite,
iar difuzorul spate şi
spoilerul spate au fost
niţel redesenate pentru
modelul de producţie.
Faţă de un MINI simplu, noul MINI JCW se mai distinge prin aripile evazate, bara de protecţie faţă cu prize de aer generoase, grila radiatorului restilizată, ţevile de eşapament duble poziţionate central şi logourile „John Cooper Works”, lipite pe unde numai nu-ţi trece prin cap.

La interior regăsim scaune sport profilate, spidometrul gradat până la 260 km/h, cusături cu aţă roşie, pedale metalice şi un levier caraghios al transmisiei manuale. La fel ca şi orice alt MINI de performanţă, noul MINI JCW este foarte agil şi sprinten, datorită suspensiei, dar şi a propulsorului turbo pe benzină de 2.0 litri, care dezvoltă 231 CP între 5.200 şi 6.000 rpm. şi 320 Nm între 1.250 şi 4.800 rpm. Este exact acelaşi motor, care ne-a propulsat automobilul expediţional, BMW Seria 2 Active Tourer, către Moş Crăciun şi la capătul pământului, Nordkapp!
Dar să revenim la noul MINI JCW. Acesta poate fi cuplat atât la o cutie manuală cât şi la una automată Steptronic – ambele transmisii sunt cu 6 trepte. Cei dornici să apese ambreiajul şi să simtă mai mult acel levier caraghios în mână, se vor delecta cu o acceleraţie de la 0 la 100 km/h de 6,3 secunde (- 0,2 secunde faţă de predecesor) şi cu o viteză maximă de 246 km/h.
Cei mai „lenoşi”, vor fi şi ceva mai rapizi, cutia automată favorizând timpii de acceleraţie – 6,1 secunde (- 0,6 secunde faţă de predecesor), în timp ce viteza maximă este identică - 246 km/h. Versiunea cu cutie automată va
fi şi mai eficientă – 5,7 l/100 km faţă de 6,7 l/100 km pentru versiunea cu cutia manuală.
Premiera noului MINI John Cooper Works va avea loc la acelaşi Salon Auto de la Detroit.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,205
GALERIE FOTO (16 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!