Larte Design a creat unul dintre cele mai luxoase Mercedes-Benz V-Class!
29 Aprilie 2016, 16:34
Cât de mult nu se vor strădui producătorii auto să lungească ampatamentele sau să mărească gabaritele navelor sale amiral, acestea nu vor fi la fel de spațioase și confortabile precum o “dubiță”
transformată într-un adevărat apartament de lux cu spațiu la interior comparabil. Cei de la Larte Design au
lansat unul dintre cele mai luxoase Mercedes-Benz V-Class numit Black Crystal care demonstrează acest lucru.
Exteriorul acestuia este condimentat de un kit aerodinamic care include elemente realizate din fibră de carbon, calandru modificat cu logoul Larte Design în care este prezentă și o potcoava, LED-uri de zi adiționale, jante supradimensionate, în timp ce pe ambele părți ale barei de protecție față sunt incrustate două cristale Swarovski de culoare neagră de unde și vine denumirea proiectului.

Cele mai importante însă, sunt schimbările de la interior care au fost realizate în colaborare cu atelierul Klassen. Acesta este realizat
la nivelul interioarelor pentru avioane private. Luxul abundă din belșug fiind accentuat de pielea fină, inserțiile din lemn, mini-bar, măsuțe retractabile, draperiile de pe geamuri, un pod iluminat care creează o ambianță
plăcută la bord și alte gadgeturi care îmbunătățesc confortul, precum scaunele reglabile ce se pot înclina la un unghi mare, iar în combinație cu suporturile pentru picioare pot oferi și o poziție numai bună de dormit.
Persoanele VIP de la bord se vor delecta cu sisteme de conectivitate modernă și de un imens televizor amplasat pe peretele despărțitor, care poate fi retractat pentru a discuta cu conducătorul. Chiar arată amețitor!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
3,121
GALERIE FOTO (18 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!