Tesla pregătește un model electric accesibil tuturor!
29 Aprilie 2016, 15:21
Cei de la Tesla Motors au o strategie perfectă pentru crearea vehiculelor electrice cât mai accesibile. Astfel, clienții primului vehicul electric Tesla Roadster, au plătit și pentru elaborarea lui Model S şi Model X, iar cei care au procurat aceste două modele, au plătit pentru elaborarea noului Model 3 care la moment este cel mai accesibil vehicul electric al producătorului american, al cărui preț este de 35,000 de dolari, șocând și cu un număr
incredibil de pre-comenzi ajunse la aproape 400,000 – o cifră dublă față de totalurile vânzărilor celor de la Tesla din toți anii.

Într-o discuție recentă cu ministrul transporturilor și comunicațiilor din Norvegia, Elon Musk a declarat că noul Model 3 este accesibil pentru fiecare al doilea american, iar după succesul acestuia va apărea a patra generațe
Tesla, un model mai compact, care va fi accesibil tuturor! Conform unor surse Tesla ”pentru popor” ar putea costa sub 20,000 de dolari sau aproximativ 15,000 euro și va apărea în anul 2018! Nu se cunoaște ce design va avea aceasta (Tesla Model X pe imagine), dar autonomia nu ar trebui să fie mai mică de 250 km pentru a avea succes.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,666
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!