În anii 1950 şi 1960 nivelul de viaţă a oamenilor a început să crească semnificativ, urmările războiului fiind deja temperate în cea mai mare parte. Iar odată cu asta, cumpărătorii au început să aleagă nu doar maşini

compatibile pentru viaţa cotidiană, ci şi maşini suplimentare de week-end, sau pentru escapade sportive. Mai compacte şi mai agile, acestea ofereau o plăcere sporită în condus, datorită formelor mai mici şi libertăţii mai mari a

inginerilor de a sacrifica din practicism de dragul performanţei, aerodinamicii şi caracterului unic de design. Câteva din bijuteriile acelei perioade au fost expuse la ediţia din acest an a Concorso d’Eleganza la Villa d’Este.

Siata 208 S, 1954

Frumuseţea acestui model era
apreciat de căutătorii de maşini de week-end pe ambele părţi ale oceanului atlantic, dar maşinile cumpărate de americani treceau aproape toate un

procedeu pre-stabilit: acestora le era extras motorul original de Fiat, de 2.0 litri, care era înlocuit cu unul de Chevrolet, un V8 imens. Abia mai târziu, când modelul şi-a căpătat reputaţia unui model de colecţie, proprietarii au început a scoate

motoarele V8 şi a le înlocui cu cele originale de Fiat. Prin aceeaşi soartă a trecut şi maşinuţa adusă la Concorso, ba chiar de două ori. În ciuda istoriei şi popularităţii, între 1953 şi 1955 au fost produse doar 35 de exemplare Siata 208 S.

Fiat 8V Supersonic, 1954

Maşina asta ne-a furat cel mai mult inima la Concorso d’Eleganza, Culoarea caroseriei ei, care va fi reprodusă cel mai probabil distorsionat până ajunge afişată pe ecranul Dvs., e un roşu adânc, cu nuanţe de gălbui, maro şi auriu, care capătă mii de nuanţe în funcţie de unghiul razelor solare ce

o scaldă. O asemenea vopsea ar stârni invidia celor mai luxoase modele şi astăzi! Iar istoria acestei maşini e şi mai specială. La doar şase luni se la primul zbor cu avionul la viteză supersonică, industria auto a cunoscut lansarea conceptului Fageol Supersonic, care se visa un viitor automobil capabil să depăşească viteza sunetului. Abia în 1953, cei de la Carozzeria Ghia au

decis să implementeze acel design conceptual pe câteva exemplare de serie a lui Fiat 8V, botezate 8V Supersonic. Doar 14 asemenea unităţi au fost construite, dintre care 2 au fost cumpărate chiar de creatorul designului iniţial, Louis Fageol, una dintre ele fiind chiar maşina expusă astăzi în faţa noastră. Ce istorie! Iar sub capotă, aşa cum sugerează numele, se află un motor V8, însă de doar 2.0 litri.

Maserati A6 GCS, 1955

Maserati A6 GCS şi variaţiile apropiate sunt în topul preferinţelor colecţionarilor de maşini, cu siguranţă, mulţi dintre ei considerând acest model drept un apogeu în creaţia Maserati. Dar, de

fapt, designul maşinii a fost schiţat de Aldo Brovarone, dar acesta a fost creat iniţial pentru marca italiană Cisitalia. Doar că între timp compania lui Brovarone a dat faliment, iar el a venit să se angajeze la Pininfarina, propunându-le acest design. Şi

deoarece în acei ani Pininfarina desena pentru Maserati, tocmai aşa s-a născut şi Maserati A6 GCS. Sub capotă e montat un motor cu 6 cilindri în linie, de 2.0 litri şi 190 CP, compatibil pentru Formula 2.

AC Aceca Bristol, 1956

AC Aceca a fost versiunea coupe a modelului AC Ace, lansat în 1953, şi e considerată o evoluţie intermediată până la apariţia faimosului AC Cobra, în 1962. Iar aditivul „Bristol” din nume vine de la oraşul din care provenea motorul

cu 6 cilindri în linie, de 2.0 litri, care era furnizat pentru acest model. De fapt, acest motor e o versiune cu minime modificări a fantasticului motor BMW 328 din 1936. Aşa s-a întâmplat că o mare parte din exemplarele acestui model au fost vândute în Elveţia, şi acest exemplar tot de acolo vine

azi. Însă în lume nu i-au mai prea rămas semeni – un exemplar a fost distrus într-un accident în 1965, iar altul a supravieţuit în Germania, dar are nevoie de restaurare, lăsând maşina de la Concorso în rol de unic supravieţuitor al speciei sale până astăzi!

Alfa Romeo Giulietta SZ, 1961

Abrevierea SZ din numele acestui model înseamnă Sprint Zagato, ceea ce certifică o stilizare diferită a acestei Alfa Giulietta. Chiar şi aşa, versiunea nu-l

putea învinge la viteză maximă în curse pe cel mai redutabil adversar – Lotus Elise – în mare parte din cauza formelor prea fluide ale părţii spate, care nu generau suficientă forţă de apăsare, nu din cauza motorului de 4 cilindri

şi 1,290 cm cubi. Astfel, creatorii săi au redesenat caroseria şi modelul a reuşit performanţa dorită, devenind imediat unul din cele mai dorite modele sprotive. Doar 30 de acest tip au fost produse până în 1962.

Fiat Moretti 850 Sprotiva SS, 1968

Anii 1950 au marcat trecerea masivă a producătorilor auto de la cadre separate de şasiuri, pe care se fixa o caroserie, la structuri integrate, care au lăsat brusc fără treabă companiile producătoare de asemenea caroserii. E de mirare că

unele din ele încă au rezistat, deşi produceau caroserii speciale la comenzi unitare, fapt care genera puţin profit. Totuşi, cei de la Moretti s-au încumetat să producă o serie limitată de exemplare cu caroserie reinterpretată, bazată pe modelul Fiat 850, cu motor spate. Designerul acestei maşini e un

elveţian pe nume Dany Brawand, iar sub capota maşinii se ascunde un motor de 4 cilindri, de 903 cm cubi.

Staţi pe aproape, vor urma noi relatări speciale de la Concorso d’Eleganza la Villa d’Este!

Ilie Toma