Premieră: Noul BMW M5 „Competition Edition”
22 Iulie 2016, 11:13
Cel mai de succes sedan de performanţă din lume, BMW M5, a primit o nouă ediţie specială numită „Competition Edition” care va delecta cei 200 de proprietari fericiţi cu 600 CP! Da, doar 200 de exemplare vor
fi produse, 100 în culoarea
„Carbon Black metallic”
şi 100 în culoarea
„Mineral White metallic”.
Astfel, BMW M5 „Competition Edition” va fi mai exclusiv decât ediţia „30 Jahre M5” care a fost produsă în 300 de exemplare.
În esenţă, noul M5 „Competition Edition” este identic versiunii „30 Jahre M5”, fiind dotat cu pachetul Competition Package, care include jantele speciale de 20 de inch, suspensia sport coborâtă cu 10 mm şi diferenţialul
activ spate.
La exterior acesta se mai deosebeşte prin logourile „M5 Competition” amplasate pe aripile faţă, calandru şi conturul geamurilor de culoare neagră
şi elemente realizate din fibră de carbon, precum corpurile oglinzilor retrovizoare, spoilerul spate şi
difuzorul spate.
Interiorul întâmpină cu inserţii realizate din fibră de carbon, inscripţia “M5 Competition 1/200” care indică numărul de ordine, tapiţerie din piele Merino Black accentuată de cusături contrastante de culoare albă şi sistem audio de 1,200 waţi Bang & Olufsen High End Surround Sound System.
Cel mai tare deliciu însă, se regăseşte sub capota noului BMW M5 „Competition Edition”. Propulsorul V8 Twin Turbo de 4.4 litri a primit un total de 600 CP şi 700 Nm sau cu 40 CP şi 20 Nm mai mult faţă de un M5 obişnuit. Datorită surplusului de putere ediţia limitată poate accelera de la 0 la 100 km/h în 3.9 secunde şi bucura cu un consum mixt de doar 9.9 l/100 km. În Germania noul BMW M5 „Competition Edition” va avea un preţ de 129,500 de euro.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,573
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!