Premieră: Noul Suzuki SX4 S-Cross facelift! (Video)
21 Iulie 2016, 16:56
Deşi o mare parte din atenţie în ultimul timp îl are modelul Vitara din gama celor de la Suzuki, se pare că odată cu
facelift-ul SX4 S-Cross va ieşi din umbra. După imaginile surprinse cu modelul Suzuki SX4 S-Cross la un
eveniment din Ungaria, producătorul nipon dezvăluie oficial modelul restilizat!
Noul Suzuki SX4 S-Cross facelift a devenit mult mai arătos, adaptând un caracter pronunţat de SUV, datorită noului calandru cromat de mari
dimensiuni care aduce aminte de SUV-urile clasice Suzuki, capotei cu nervuri musculoase, noilor blocuri
optice cu elemente LED şi a
barei de protecţie faţă restilizate.
La posterior au fost modificate doar blocurile optice care au primit elemente LED. Tabloul este finisat de jantele de 17 inch în cinci spiţe cu design nou, iar caracterul de SUV a fost accentuat şi de o gardă la sol sporită cu 15 mm. În rezultat, Suzuki SX4 S-Cross a devenit un adevărat SUV cu un aspect vizual mai agresiv şi bine proporţionat, ceea ce nu se putea spune despre modelul de până la facelift.
La interior schimbările sunt minime, Suzuki SX4 S-Cross facelift primind doar sistem multimedia avansat cu display tactil de 7 inch şi finisaje noi.
Mai mult decât atât, odată cu facelift-ul SUV-ul nipon a primit şi un sistem de frânare autonomă în caz de pericol de accident şi cruise-control adaptiv. Ambele sisteme fac uz de un nou radar.
Gama de motoare, cuprinde trei propulsoare turboaspirate, inclusiv două noi motorizări pe benzină – 1.0 BOOSTERJET (112 CP şi 170 Nm) şi
1.4 BOOSTERJET (140 CP şi 220 Nm). Ambele motorizări pot fi cuplate la transmisia manuală cu 6 trepte sau la o nouă transmisie automată în 6 rapoarte.
Doar versiunea de 1.4 litri însă, va putea fi comandată cu tracţiune
integrală 4WD ALLGRIP. În Europa, nu şi în Moldova, va fi disponibilă versiunea
diesel 1.6 DDiS (120 CP).
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
6,665
GALERIE FOTO (32 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!