Noul showroom Skoda Moldova şi-a deschis uşile!
26 August 2016, 11:23
Marca Skoda a făcut un pas gigantic pe piaţa Moldovei, prin inaugurarea noului showroom, complet renovat în conformitate cu noile standarde ale mărci cehe. S-a întâmplat ieri seară, 25 august, la aceeaşi adresă, de pe Calea Orheiului 111/6 din Chişinău.

Deşi aseară, în momentul inaugurării oficiale, în incinta lui erau doar câteva automobile prezente, pentru a face loc
invitaţilor, edificiul inspiră calitate şi atenţie la detalii prin fiecare componentă a lui, iar toate astea se vor traduce începând de astăzi într-un nivel nou, superior, al calităţii interacţiunii cu cei interesaţi de automobilele Skoda, cu admiratorii mărcii, dar şi cu cei
care au deja în proprietate o Skoda şi vor veni aici să-şi deservească maşinile şi să comunice despre experienţele lor cu reprezentanţii Skoda în Moldova.

Noul showroom Skoda în Moldova e mult mai mare – având o suprafaţă de 4,000 m2 – iar întregul concept de interacţiune este unul axat spre valorile principale ale mărcii, cu interacţiune
modernă, dar şi cu elemente îndrăzneţe SIMPLY CLEVER, axate spre practism şi familie, la fel ca şi sloganul mărcii cehe. Când spunem interactivitate modernă, ne referim la zona configuratorului 3D, cu o vizualizare clară, de înaltă rezoluţie a construcţiei virtuale a maşinii pe care şi-o doreşte cumpărătorul, astfel încât această maşină să fie produsă exact după
preferinţele viitorului posesor. Practic, un element propriu doar unor mărci premium a fost transpus acum în procesul de interacţiune cu cumpărătorii mărcii Skoda în Moldova. Tot din capitolul unei interacţiuni pline de consistenţă fac parte şi zonele de aşteptare cu canapele moi şi comode, iar cei care ar putea dori să mai şi muncească în timpul aşteptării au parte
de work desk-uri, cu acces gratuit la internet, pentru comoditatea maximă a unor procese de lucru pe care le-ar putea face în timp ce-şi aşteaptă maşina, spre exemplu. Simply Clever în cea mai interesantă ipostază, deci!

Iar când vorbim de practicism şi spaţii prietenoase pentru familii, ne referim la
zona specială pentru distracţia şi dezvoltarea copiilor. Aşa ceva cu siguranţă nu veţi mai găsi în niciun showroom apropiat! Şi, deoarece atât cei mici, cât şi cei mari, îşi pot dori uneori tot felul de accesorii practice de la Skoda, noul showroom dispune şi de o zonă de expunere şi vânzare a celor mai diverse accesorii Skoda.
Revenind la seara de inaugurare, însă, am avut plăcerea să-i vedem la momentul de tăiere a panglicii pe cei ce-au depus marile eforturi pentru a se ajunge la momentul din prezent – pe de o parte reprezentanţii Skoda în Moldova, care au investit pentru prima dată în lansarea primului showroom Skoda acum aproape 20 de ani, şi
de atunci muncesc la imaginea acestei mărci şi la creşterea continuă a calităţii deservirii actualilor şi viitorilor posesori Skoda în Moldova, iar de cealaltă parte reprezentanţii producătorului
ceh Skoda, care susţin acest parteneriat de aproape 20 de ani şi care între timp au crescut de la o companie aflată în primii ani de epocă modernă şi de apartenenţă la un grup global, până la
o companie performantă, cu modele atractive, moderne şi dorite. Din parteneriate frumoase se nasc lucruri frumoase, zicem întotdeauna noi, cei de la PiataAuto.md.
După tăierea panglicii de ieri, invitaţii au fost răsfăţaţi cu cea mai potrivită muzică pentru un asemenea eveniment şi pentru nivelul emanat de noul showroom – un jazz plăcut, bine
interpretat live de Cristi Aldea Teodorovici şi band-ul lui. Nu au lipsit
nici specialităţile bucătăriei cehe, care au fost nişte adevărate delicii gurmand.
De astăzi noul showroom Skoda Moldova vă aşteaptă în cadrul zilelor uşilor deschise, zile în care veţi putea
experimenta noile interacţiuni cu marca Skoda într-o atmosferă specială.
PiataAuto.mdIlie Toma
2
4,396
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!