Seat Ibiza ST
7 Februarie 2017
Acest test drive şi-a aşteptat de multă vreme şansa apariţiei în lumina online-ului, dar tot n-am reuşit să-l înghesuim printre cele 68 de teste drive publicate anul trecut, pentru că întotdeauna exista ceva mai proaspăt, mai nou şi mai interesant. Şi acum avem în pregătire
o avalanşă de teste drive, dar ne-am zis că nu mai putem ţine pe rafturile digitale acest test drive şi trebuie să-i lăsăm măcar 24 de ore de glorie, iar testul e cu atât mai interesant, cu cât o sesiune de condus cu Seat Ibiza ST e o experienţă asemănătoare unei călătorii în timp, atunci când minimul decenţei pe un automobil bugetar era foarte diferit de ceea cu ce suntem obişnuiţi astăzi!

La o adică, actuala generaţie Seat Ibiza şi Ibiza ST n-au stat pe piaţă mai mult
decât ar fi firesc s-o facă, deşi sunt la sfârşitul carierei lor. Însă chiar şi aşa, testul ăsta drive ne-a făcut să ne dăm seama cât de repede trece timpul şi cât de repede se schimbă standardele normalităţii în lumea auto în timpurile noastre.

Aşadar, conducem un Seat Ibiza ST, iar ST e abrevierea pentru versiunile break pentru orice model Seat, prin urmare Ibiza ST înseamnă Ibiza break. Şi conducem o interpretare foarte
minimalistă, în nişte dotări rarefiate şi cu un motor aspirat natural, de 1.4 litri şi 85 CP, cu o cutie manuală în 5 trepte. Aţi putea întreba, fireşte – cine mai poate avea nevoie de o asemenea maşină, dar adevărul e că până şi în Moldova
break-urile bugetare s-au bucurat multă vreme de o cerere decentă, dacă erau oferite la un preţ raţional, inclusiv printre companiile care-şi doreau asemenea maşini. Eventual, şi o familie tânără şi-ar putea dori un automobil ieftin, cu practicitate sporită, datorată acestui tip de caroserie. Doar că Seat Ibiza ST nu e un model foarte ieftin în ţara
noastră... Iar la capitolul dotărilor, mai ales a celor de siguranţă, e venit din alte timpuri, oferind standard doar 2 airbag-uri şi ABS. E configurat pentru pieţele CSI, asta e explicaţia, dar nimic nu poate servi drept o explicaţie adevărată atunci când se vorbeşte de siguranţă, iar în calendar e anul 2017.
Ar putea exista, deci, oare vreun motiv pentru care această maşină să fie, totuşi, interesantă? Poate se conduce plăcut? Poate există concluzii pur raţionale, care te fac să-i dai dreptate şi să spui că-şi merită achiziţia?

Elementar

Designul exterior e cât se poate de anost, disproporţionat şi desfigurat, dar asta e un fapt cu totul acceptabil pentru un break bugetar, a cărui scop
primordial trebuie să fie funcţionalitatea şi preţul. Există ceva elemente mai agresive, preluate rarefiat din stilul de design al mărcii spaniole, dar ele par prea puţine la număr pentru a domina şi a schimba tabloul general. Detaliile exterioare trădează interpretarea cu dotări de bază a maşinii – jante de oţel cu capace pe roţi, oglinzi şi mânere nevopsite, precum şi alte tratări minimaliste. Totuşi, silueta maşinii sugerează un spaţiu interior generos.
Odată ce ajungem în habitaclu ne convingem că Ibiza ST e îmbucurător de spaţioasă, într-adevăr, mai ales luând în considerare dimensiunile exterioare compacte. Atât pasagerii faţă, cât şi cei din spate, au spaţiu suficient pe toate trei dimensiuni. Însă dincolo de spaţiu, atmosfera de la bordul acestui model spaniol slab
echipat e demoralizator de pustie şi prea elementară, parcă. Pe planşa de bord e poziţionat un sistem audio din ăla de tare demult, iar pe consola centrală sunt 3 rotule şi 2 butoane ce ghidează sistemul de aer condiţionat, sistem care, apropo, e oferit standard pe Ibiza ST. Levierul cutiei de viteze cu 5 rapoarte e acoperit cu plastic, fără vreo inserţie
decorativă. Nici volanul nu are vreo inserţie contrastantă. Materialul textil de pe scaune e dintre cele mai rudimentare, majoritatea elementelor plastice de la interior – la fel. O oază ce bucură ochiul sunt cadranele de bord,
care mai au nişte contrast de alb şi roşu.

Portbagajul maşinii e mare şi e şi foarte practic configurat. Deci, de practicism elementar Seat Ibiza ST nu duce
lipsă. Priveliştea de sub capotă ne indică imediat că avem de-a face cu un motor aspirat natural de 1.4 litri, dar gama cromatică de aici e un pic îngrijorătoare, mai ales dacă atragem atenţia la părţile de oţel oxidat dintre colector şi blocul cilindric.
Senzaţii în condus

Mmm... Nu, Seat Ibiza ST nu e o maşină pe care s-o savurezi cu plăcere în condus, ci mai degrabă să te ducă pur şi simplu din punctul A în B. Iar de la break-urile bugetare cam asta şi se cere.

Volanul e artificial în senzaţii, cu informativitate redusă, ţinuta de drum e cam jucăuşă, probabil şi din cauza
gărzii la sol înalte, dar şi din cauza suspensiei spate cu bară de torsiune. Maşina nu-şi pierde controlul la manevre rapizi, însă nu oferă nici un deliciu în ţinuta ei, comportându-se absolut mediocru şi în linie dreaptă, şi în viraje. „Nimic personal, sunt doar afaceri” – cam aşa pare să-ţi spună ea atunci când o conduci. Poate să-ţi care frigiderul de la magazin acasă, poate să slujească în rol de maşină a unui
agent de vânzări, dar nu leagă relaţii cu cel de la volan.

Motorul de 85 CP e anemic. Foarte anemic. Are viaţă abia pe la turaţii ridicate, dar nici acolo nu poţi spune
că respiră bine, măcar. Elasticitatea e destul de redusă, e mai indicat să-l retrogradezi când ai voie de un dinamism în plus decât să-l aştepţi să prindă turaţii. La viteze mari nu ai cum să nu-l turezi, pentru că puterea lui e transmisă printr-o cutie de viteze
cu 5 trepte, dar motoarele aspirate natural al trebui să fie eficiente şi la turaţii mai înalte. Însă pe parcursul testului nostru de iarnă motorul a indicat o medie de peste 8 litri la sută, prin urmare nu putem spune că excelează cu adevărat nici la acest capitol. În
schimb, construcţia simplă şi de demult a motorului îi garantează cu siguranţă costuri minime de întreţinere – aici e un avantaj pe care nu-l poate nega nimeni, iar în flotele corporative acest aspect contează foarte mult.
Verdict

Fără îndoială, în această interpretare Seat Ibiza ST are şanse doar în segmentul flotelor de companii, deşi şi acolo s-ar putea să nu fie tocmai cea mai atractivă alegere. În rol de maşină de familie nu-l prea putem recomanda din cauza dotărilor de siguranţă prea precare – doar 2 aibag-uri – şi lipsa sistemului de stabilizare ESC. În mod normal problema ar putea fi soluţionată cu urcarea în nivelele de echipare, cu
dotarea mai generoasă a maşinii, însă Ibiza ST, în versiunea CSI-istă testată de noi, e oferit doar în această echipare dacă ţii să alegi motorul de 1.4 litri, având dotări în plus doar dacă mergi pe versiunea motorului de 1.6 litri. Deci, în rolul unei maşini care să vă protejeze familia decent puteţi găsi o mulţime de alte opţiuni mai atrăgătoare chiar în cadrul grupului Volkswagen, de unde face parte şi Seat. Un Polo, un Golf chiar – sunt mult mai indicate şi mai bine echipate la acest capitol.
Cât costă, totuşi, Seat Ibiza ST în Moldova, într-o asemenea interpretare? Ei bine – puţin peste 13,000 euro. E mult? Da, fireşte. Ceea ce oferă acest model la bord, într-o asemenea interpretare, nu poate justifica raţional acest preţ, există break-uri bugetare mai ieftine şi mai bine echipate pe piaţă, dar există şi maşini de 13 mii de euro ce oferă mult mai mult. Prin urmare, răspunsul la întrebarea de la începutul testului, dacă există vreun motiv pentru care această maşină să fie, totuşi, interesantă, este în mare parte „nu”. Poate doar spaţiul ei interior generos şi portbagajul să vă convingă, plus
simpleţea construcţiei şi costurile mici de exploatare să vă convingă, dar per total Seat Ibiza ST nu prea dispune de multe argumente convingătoare.

Partea bună a întregii ecuaţii e că în Moldova urmează să vină, în sfârşit, alte modele Seat, mult mai interesante, mult mai moderne, mult mai dinamice şi mai competitive! Uite atunci, cu un preţ corect, vom putea spune că un eventual alt model Seat testat de noi poate face din ochi cu toată încrederea potenţialilor lui cumpărători. Aşa că, deocamdată ne limităm în a constata mediocritatea
acestui Ibiza ST de la sfârşit de carieră şi a zice că aşteptăm lucruri mult mai proaspete în gama Seat din Moldova.
PiataAuto.mdIlie Toma
1
5,471
GALERIE FOTO (33 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!