Qoros 3 Hatch va debuta la Geneva. Vor reuşi chinezii să cucerească, în cele din urmă, Europa?
16 Ianuarie 2014, 15:37
Atenţia de care beneficiază în ultimul an cea mai nouă şi mai tupeistă marcă auto din China – Qoros – poate părea exagerată uneori. Mai ales că la şefia ei e unul din foştii angajaţi de top Volkswagen, obsedat parcă de ideea de a demonstra grupului german că poate fi constrâns pe piaţă chiar la el acasă, în Europa. Dar atunci când EuroNCAP l-a testat şi i-a acordat 5 stele acestui model chinez – pentru prima oară în istorie pentru un model provenit din China – lucrurile au devenit mult mai serioase. Iar acum chinezii se ambiţionează să demonstreze că nu se opresc aici şi anunţă lansarea celui de-al doilea model pentru Europa – Qoros 3 Hatch – care va concura cu mulţimea de
hatchback-uri de segmentul mediu din Europa, printre care Golf, Focus, Astra sau 308.

Designul nu aduce nimic surprinzător şi se inspiră, în mare parte, din liniile dezvăluite acum un an la Salonul Auto de la Geneva de cei de la Qoros. Substratul tehnic este unul comun cu primul model lansat – Qoros 3 Sedan , având acelaşi ampatament, înălţime şi lăţime, în timp ce lungimea a fost redusă cu 177 mm. Clienţii europeni vor putea alege dintre un motor aspirat natural de 1.6 litri şi unul turboaspirat cu aceeaşi cilindree, iar la capitolul
transmisii este oferită o cutie de viteze manuală cu 6 trepte şi una automată cu dublu ambreiaj.

Preţurile noului model nu au fost anunţate, dar, judecând după accentul pe tehnologii noi pe care îl pune interiorul său, modelul chinez mizează foarte mult pe un public mai tânăr şi mai curajos de a încerca noua „bomboană chineză”.

Ce spuneţi, cât de mult îi va îndulci ea pe europeni? Se va lăsa oare Europa cucerită, până la urmă, de modelele chineze?
PiataAuto.mdIlie Toma
0
2,242
GALERIE FOTO (2 IMAGINI)
COMENTARII (10)
dima
Chişinău
la 16 Ianuarie 2014 - 19:14
daca la ale ei 5 stele va avea si un pret "chinezesc" cred ca va avea mare succes!
0
3
FIFA
Chişinău
la 16 Ianuarie 2014 - 20:38
PA aveti de f multe ori greseli

Vor reuşi să chinezii să cucerească, în cele din urmă, Europa?
2
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 16 Ianuarie 2014 - 22:19
Frumusika... are un design europenizat.
0
2
dima
Chişinău
la 16 Ianuarie 2014 - 23:49
tudor, un ultimul timp multe greseli le observ, insa noi facem si mai multe in comentarii asa ca se iarta, mai ales ca de obicei ei corecteaza a doua zi.
0
2
Redacţia PiataAuto.md
Chişinău
la 17 Ianuarie 2014 - 07:56
@tudor, @dima
Greşeala a fost corectată. Ne cerem scuze şi mulţumim pentru atenţionare!
0
2
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 17 Ianuarie 2014 - 11:00
eu cred ca, in cele din urma, vor reusi.

Sa ma ajute cineva, va rog, neamtul e doar la sefia companiei sau e chiar fondatorul?
0
1
FIFA
Chişinău
la 17 Ianuarie 2014 - 13:13
dima, oricum noi nu avem aceasi responabilitate pe care o are autorul...noi asa...terkea berkea...un slang mai nou )
0
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 17 Ianuarie 2014 - 13:47
Designul imi place.
0
2
501STL
Chişinău
la 17 Ianuarie 2014 - 16:11
"terkea berkea" :D
2
0
Robert
Bucureşti, România
la 17 Ianuarie 2014 - 17:24
Ce faci mai Tudorele ai incurcat nick-urile ? Pfffff....patethic.
3
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!