Aoleu! Sincer, atunci când noi achiziţionam acest Mercedes-Benz B-Class, tocmai în anul 2009, nici nu ne puteam imagina că vom ajunge vreodată să vă raportăm 300,000 km parcurşi cu el! Trei sute de mii de kilometri! Asta e deja o distanţă... cosmică!

Dar iată că s-a întâmplat! Deja putem spune despre B-Class că e un automobil-erou, care înfruntă în fiecare

zi condiţiile drumurilor autohtone, din capitală şi din afara lui, şi rezistă dârz. Şi rezistă pentru că are parte de deservire tehnică bună, la service-urile oficiale Mercedes-Benz din Moldova. Şi da, deservirea tehnică a acestui automobil, cu un asemenea parcurs, este deja mai scumpă, pentru că periodic vine necesitatea înlocuirii unor piese cu termen de uzare mult mai mare, piese pe care în exploatarea unei maşini de la 0 la 150 mii, spre exemplu,

nu prea ajungi să le schimbi. Dar tocmai o mentenanţă tehnică bună ne face să avem încredere în continuare în această maşină, să avem încredere că putem porni la un drum lung, spre exemplu, fără frica de a rămâne în mijlocul drumului pe undeva.

Această încredere ne făcuse să ne aventurăm într-o călătorie ceva mai lungă în România, spre exemplu, într-o perioadă în care frunzele verzi încă mai

atârnau pe crengile copacilor. B-Class-ul nostru avea, la acel moment, 294 mii km parcurşi, iar noi trebuia să mergem în România, până la Sibiu şi un pic mai departe de el. Eh, în mod normal o maşină cu asemenea parcurs trebuie verificată mult înainte de un drum lung, reparată eventual. Dar maşinuţa noastră, compactă pe dinafară şi spaţioasă pe dinăuntru, avea starea tehnică bună, service-ul făcut la timp, toate componentele schimbate, aşa că atunci când a apărut această necesitate de a porni la drum, am umplut rezervoarele de benzină şi de gaz

natural comprimat şi am pornit la drum. Ştiţi voi că acest automobil al nostru are sistem bivalent de propulsie, instalat de uzină, iar dacă sunteţi un cititor mai noi – găsiţi istoria relatărilor aici.

La volanul lui B-Class B170 NGT BlueEFFICIENCY am redescoperit ce înseamnă condusul într-un ritm mai domol, or, maşina are sub capotă un motor de 116 CP. Depăşirile mai subite le poţi face dacă ai suficientă premeditare şi rezervă, dar în scurt timp te obişnuieşti cu dinamismul mai moderat al maşinii, cu cutia de viteze

automată cu raport continuu variabil, cu ţinuta ei de drum. Dar nu poţi nega niciodată că e un automobil confortabil la drum lung – scaunele confort de pe maşina noastră, care nici nu mai ştiu cât costau drept opţională în momentul achiziţiei, şi-au adeverit de sute de ori investiţia, şi B-Class-ul ăsta chiar poate fi condus 24 ore fără întrerupere la drum lung fără vreo senzaţie de oboseală sau durere de spate. Şi izolarea fonică e bună, şi suspensia e destul de moale pentru confort – nu în zadar germanii îşi numeau creaţia

atunci drept un Compact Tourer, adică o maşină compactă, dar bună pentru călătorii lungi. Şi ampatamentul ăla lung, mai lung decât la o Toyota Camry, favorizează o ţinută de drum confortabilă la drum lung.

Am mers şi un segment de autostradă în România şi aici B-Class şi-a reconfirmat adaptarea sa pentru călătorii lungi – la 130-135 km/h motorul are vreo 2,500 rpm. E un motor aspirat natural, fireşte. Noi l-am condus

într-un ritm destul de nepăsător faţă
de consumul mediu total, pentru că maşina asta oricum e foarte eficientă, mai ales dacă iei în calcul şi distanţa parcursă pe gaz natural comprimat. În România un asemenea combustibil nu

există, dar rezervorul de acasă oricum ne-a fost suficient pentru a acoperi vreo 280 km. Consumul de benzină se cifrase la vreo 7.2 litri/100 km în regim mixt global, cu sistemul de climatizare pornit, fireşte.

Am mers în munţii centrali ai României – munţii Retezat li se spune, pe drumuri frumoase şi pustii în care nu mai fusesem niciodată. Erau atât de frumoşi, încât ai fi spus că ne aflăm altundeva decât în ţara vecină. Am savurat călătoria asta cu B-Class şi îmi aminteam că vreo şase ani în urmă ajunsesem tocmai în Nisa cu el, într-o altă călătorie lungă. Îl simţeam la fel de plăcut şi acum, după 300,000 km parcurşi.

Nu am avut nici o problemă la acest drum lung cu el. Am ajuns cu bine înapoi peste câteva zile, iar deoarece maşina nu are un sistem de navigare integral, am folosit o aplicaţie instalată pe telefonul mobil, care s-a dovedit a fi destul de bună prin România.

Totuşi, există anumite simptome care
arată că timpul şi kilometrii parcurşi
şi-au lăsat amprenta asupra
maşinii. În primul rând,

farurile luminează mai puţin clar în
faţă acum decât când era nouă. Pe
de o parte, geamurile plastificate ale
farurilor au o multitudine de
punctuleţe pe ele, care fac
proiecţia luminii mai difuză.
Pe de altă parte,

lentilele de proiectare a luminii de fază scurtă n-au fost schimbate niciodată, iar ele par de asemenea să proiecteze mai difuz lumina. Am putea face o şlefuire a sticlelor frontale ale farurilor, dar asta le face mai vulnerabile la eventuale pietricele. Am putea să schimbăm lentilele, lucru care intenţionăm să-l facem. De la service am înţeles că nu

putem comanda doar schimbarea sticlei din faţă a farurilor – trebuie să schimbăm doar farurile integral, iar asta e foarte scump.

În spate indicatorul de direcţie din blocul optic stâng e mai decolorat decât cel din dreapta, deşi ambele blocuri optice sunt cele originale, instalate din uzină. Am

pomenit despre asta şi mai mulţi ani în urmă, iar uneori îmi pare că acest simptom s-a accentuat un pic.

La interior, pe volan, zona butoanelor de pe el a devenit foarte roasă, de parcă s-ar fi ros un anumit strat de protecţie. Vom vedea dacă e posibil de comandat aceste inserţii şi

butoane separat, pentru a înnoi aspectul maşinii.

La câteva săptămâni după ce am
revenit din călătorie, am făcut o nouă
deservire tehnică, cu schimbarea
obişnuită a uleiului, filtrelor, etc.
Ni s-a spus că e crăpat
cauciucul de protecţie la o

planetară, acel burduf ce o păstrează izolată şi scăldată în ulei. S-ar putea înlocui cu unul neoriginal şi reumple cu ulei, fapt care ar costa vreo mie şi ceva de lei. Sau am putea înlocui toată planetara cu una nouă, originală, cu tot cu burduful original şi ulei. E vorba de planetara din dreapta. Ceva mai

demult, mai bine de un an în urmă, avusesem o problemă similară la planetara din stânga şi alesesem să o schimbăm cu totul. Am luat aceeaşi decizie şi acum. Cu tot cu munca mecanicilor şi piesele originale, costă vreo 4 mii de lei, dar e prima dată când această planetară se defectează acum,

la aproape 300 mii km parcurşi, prin urmare e o sumă acceptabilă pentru un asemenea termen de exploatare.

Tot la service-ul oficial Mercedes-Benz ni s-a spus că la următoarea deservire va trebui să schimbăm încă o rolă la motor cu cureaua acestuia – o

procedură ce o facem constant cam o dată la vreo 60-70 mii km. Va mai trebui să schimbăm pentru prima dată în istoria de exploatare a maşinii şi discurile spate de frână. Cele din faţă au fost schimbate deja de două ori, dar în spate e pentru prima dată când va trebui să o facem. Şi au un preţ de vreo 2 mii de lei perechea, din câte ni s-a spus.

Acum, când a venit iarna şi zilele
cu îngheţ şi topire a zăpezilor, a
început a funcţiona defectuos unul din orificiile prin car se stropeşte apă pe parbriz. Nu avusesem timp să mergem imediat la service, şi apa stropită prin celălalt orificiu ajungea şi în partea dreaptă a parbrizului. Dar într-o zi şi orificiul din stânga a încetat a mai stropi, iar afară era o mâzgă de mai mare

dragul. Aveam lichid de iarnă în
rezervor, şi motorul acestui sistem lucra, dar erau astupate canalele şi duzele probabil. Ne-am gândit să nu reinventăm bicicleta şi am făcut o scurtă vizită la service. Ne-a costat vreo 200 de lei şi a durat vreo jumătate de oră, iar mecanicii de acolo le-au curăţit cumva impecabil, pentru că după asta stropeau din nou impecabil.

Ceea ce ne bucură e că maşina nu are nici o problemă cu rugina – nici piesele de caroserie, nici componentele suspensiei sau orice altceva. Se poate spune că acest model a beneficiat de oţel de calitate, de grosimea potrivită, fiind acoperit cu vopsea şi lac de calitate. Ne amintim aici de problemele fostului nostru Lancer la o vârstă mult

mai fragedă şi la doar vreo 60-70 mii km parcurşi.

În motor nu s-a umblat niciodată, nici o reparaţie n-a fost necesară. Probabil la un moment dat va trebui schimbată cel puţin garnitura, dar până acum cei de la service-ul Mercedes-Benz Moldova ne-au recomandat să n-o facem. Şi

bateria maşinii – acumulatorul ştiut de noi toţi – e acelaşi din momentul achiziţiei până astăzi! Şi porneşte iarna la fel ca în primul an! După 7 ani şi 300,000 km parcurşi, dragilor!

Am mai schimbat unele mărunţişuri consumabile – precum întreg setul de ştergătoare şi le-am pus tot originale, pentru că sunt la diferenţă mică de preţ, dar şterg bine şi fără prea mult zgomot. Am schimbat şi şergătorul de pe hayon, a doua oară în istoria de exploatare a maşinii.

Şi motorul acestui B-Class B170 NGT nu consumă ulei nici astăzi, la 300,000 parcurşi. Oricând verificăm între intervalele de service, nivelul de ulei este acelaşi. În cei 300,000 km parcurşi, nu a fost nevoie niciodată să adăugăm nici măcar 10 grame de ulei între deserviri! Şi astăzi, la 300,000 km

parcurşi, B-Class-ul ăsta poate fi la fel de eficient – într-una din zile făcusem un traseu de 143 km exclusiv pe gaz natural comprimat, în afara oraşului şi am obţinut un consum mediu de 4.3 kg/100 km – exact cât scrie în fişa tehnică a maşinii la capitolul consum extra-urban cu propulsie pe gaz. Exact

ca şi declaraţia oficială! Aşa era odată – realitatea respecta promisiunea dată în fişa tehnică! Chiar şi la 300 mii km parcurşi!

Şi uite aşa, pe un ton de profund respect pentru acest automobil, odometrul lui a indicat într-o bună zi cifra de 299,999 km parcurşi. Am tras

pe dreapta în siguranţă pe traseul
moldovenesc pe care ne aflam
pentru o poză. Apoi am mai mers un kilometru şi am tras din nou pe

dreapta. Erau 300,000 km parcurşi! Un jubileu frumos de distanţă, B-Class! Îţi mulţumim că ne-ai servit atât de exemplar până acum!

Ilie Toma