Au trecut exact trei luni de ultima relatare publicată despre Suzuki Ignis, automobilul redacţional cu cel mai practic spirit, tot el şi una din cele mai accesibile maşini noi vândute azi în Moldova. O întreagă vară, deci, în care Ignis a continuat să ne fie alături, iar noi am mai adunat experienţe cu el, atât din cele bune, care să ne facă să-l îndrăgim, cât şi din cele mai puţin bune.
Ştim că v-am făcut acum curioşi mai ales despre aspectele nefaste, pentru că aşa e întotdeauna, lucrurile nefaste te intrigă mai tare. Iar noi ducem aceste relatări nu pentru a vă aduce poveşti frumoase şi poleite, ci pentru a vă arăta întreaga experienţă a fiecărei maşini, cu bune şi rele.
În cazul lui Ignis, pe parcursul întregii veri maşina a parcurs numai vreo 800 km, abia acum atingând borna de 7,000 km parcurşi de când e nouă. Încă de pe la începutul verii, am observat că dacă ieşim cu Ignis la un traseu mai bun şi ajungem la o viteză de vreo 100 km/h, se simt uşoare vibraţii în roţi, ca atunci când roţile nu sunt bine echilibrate. De la ultimul schimb de anvelope din primăvară, la care s-a făcut şi echilibrarea lor, nu trecuse foarte mult timp, dar drumurile rele din ţara noastră sporesc adeseori frecvenţa cu care e necesar să mai verifici această echilibrare. Aşa se întâmplase, însă, că nu prea ajungeam să mai merg cu Ignisul, iar când o făceam – era pe distanţe scurte şi viteze mici, aşa că nu ajunsesem decât în primele zile ale lui august să mă ocup de această echilibrare.
În acea zi îmi apăruse o necesitate de a merge până într-un sat din raionul Teleneşti din Moldova. M-am gândit să merg mai spre seară şi să-mi iau fiul, într-o călătorie în doi pe drumurile Moldovei. Îmi dorisem să merg încolo pe un drum mai întortocheat prin codri, despre care ştiam că era destul de rău, şi să revin ulterior pe drumul mai bun şi mai folosit, pe traseul M2.
Înainte de asta, în aceeaşi zi, am fost să-i fac o echilibrare a roţilor lui Ignis. Maşina are jante din oţel, nu din cele de aliaj, iar echilibrarea e mai de şcoală veche. Cei de la centrul de anvelope ne-au informat că toate roţile era dezechilibrate, în special cele din faţă. Mai mult ca atât, vreo trei dintre ele nu sunt tocmai ideale ca formă, deşi parcă n-am abordat haotic gropi cu ele. Aşa stă treaba adeseori cu jantele de oţel. Partea bună e că nici jantele noi nu costă prea mult. Deocamdată nu e nevoie de jante noi, însă, pentru că le-am putut echilibra pe acestea. Echilibrarea a patru roţi ne-a costat 145 lei.
Am mers apoi să facem o spălătorie şi aici, când ieşit cu maşina lucind, s-a văzut mai bine un alt aspect al maşinii. Dacă priveşti atent, pe caroseria lui Ignis sunt o mulţime de mici zgârâieturi de lac, parcă – aşa, mici urme nu foarte invazive, dar care certifică faptul că vopseaua e apărată de un strat mult mai subţire de lac faţă de alte maşini din redacţie. Uneori te întrebi de unde ar fi putut aduna maşina atâtea mici cicatrici de lac atât de repede, că parcă nu e neglijată, dar răspunsul se află anume în felul în care niponii au aplicat vopseaua şi lacul pe metalul ei. Aşa că de la un moment dat am decis să nu luăm prea aproape de inimă acest aspect, mai ales că nici nu prea sare în ochi, observându-se doar dacă priveşti mai atent în luciul soarelui, când maşina e absolut curată.
În fine, eram gata – eu şi fiul meu – să pornim spre Teleneşti. Ne luasem un cablu USB, obligatoriu, iar el a fost cel care şi-a pus muzica preferată în sistemul audio al lui Ignis. Îmi place treaba asta la Ignis – că deşi e o maşină bugetară, are toate aceste elemente decente de interacţiune cu smartphone-urile moderne. Urma să avem o călătorie din alea de tată-fiu, mai ales că înapoi trebuia să venim şi cu ceva gustos pentru mămica familiei.
Am ieşit la traseul M2 din start şi călătoria pe asfalt impecabil mi-a arătat imediat că echilibrarea de mai devreme dăduse roade bune. Nu se mai simţea nicio vibraţie, iar noi călătoream chiar plăcut, negrăbit, dar tot atingeam lesne vreo 90 la oră. Ignisul n-are nicio problemă să accelereze până la 130-140 km/h dacă vreţi şi dacă permit restriciţiile, pentru că cei 90 CP, care trag 825 kg ai maşinii, se descurcă de minune cu această sarcină.
Prin codrii Orheiului ne-a prins furtuna. O furtună din aia care transformă imediat drumurile în râuri, chiar dacă drumurile sunt late. Aproape că nu se mai vedea în faţă la peste vreo 50 metri. În Ignis te simţi oricum încrezut, însă, datorită gărzii la sol mai mari şi ADN-ului apropiat de un mic SUV al maşinii. Am înaintat fără probleme, deci.
Abia când am ieşit spre Vatici am ieşit de sub norii grei de ploaie. A urmat un drum scăldat de lumina caldă a unui apus de soare. Asfaltul era deocamdată ideal şi noi savuram priveliştea fără a ne gândi prea mult la traiectoria drumului. Era chiar un peisaj plăcut de după geamuri, care te face să-ţi aminteşti din nou că ţara noastră e frumoasă.
Dar în curând au venit drumurile rele. Foarte rele. Drumuri din alea pe care maşinile normale sunt nevoite să meargă cu 20 la oră, ca să nu dea în gropile uriaşe. Cu Ignis această sarcină e mai simplă, pentru că maşina nu se prea teme de ele. Garda la sol mai mare şi suspensia mai durabilă le abordează fără a da semne de durere. Fireşte, nu mergi haotic cu ea ca s-o distrugi, dar nici nu mergi ca şi cu un ou pe care te temi să-l sfarmi. Îmi amintesc cum mă pornisem odată cu C-Class spre Lalova şi m-am întors înapoi pentru că suspensia pur şi simplu nu putea înghiţi pietrişul grav al drumului lung de până acolo, aşa că m-am întors înapoi atunci. Nu e făcută acea maşină pentru asemenea drumuri. Ignis, însă, e făcut tocmai pentru ele. Şi le parcurge simplu şi practic.
Gropile s-au îndesit ca şi coşurile de pe faţa unui adolescent. Nu prea le mai puteam ocoli. Dar Suzuki Ignis înainta fără a da semne de intimidare. Apoi au venit drumurile care n-au mai avut parte de asfalt. Era doar un soi de pietriş amestecat cu moluz – aşa cum sunt încă multe drumuri care leagă satele Moldovei şi mai ales care leagă sate din raioane diferite.
La un moment dat, drumul era atât de rău, încât maşina a început a oscila pe el într-o manieră neplăcută. Era mai simplu să mergem mai repede, ca să desincronizăm vibraţiile. Aşa am făcut pentru a merge mai lin. La viteza mari, cu bară fixă pe spate, maşina trebuie un pic prinsă întotdeauna pe asemenea drum, dar nu-ţi dă senzaţia de nesiguranţă. Am înaintat cu bine.
Între timp, locurile prin care mergeam erau superbe. Codri, păşuni, copaci frumoşi şi dealuri – aşa cum e Moldova în esenţa ei. Păcat că drumurile de aici sunt atât de rele. Ferice că mai există maşini care nu se tem de asemenea drumuri, deşi e întotdeauna mai bine să ai drumurile aduse la condiţie bună întâi. Trecusem şi prin Noroceni, satul în care se zice că oameni sunt... norocoşi. Însă n-au noroc şi de drumuri bune... Era o lumină de apus de soare peste tot, prin aceste locuri frumoase, iar eu mergeam alături de fiul meu pe undeva prin inima Moldovei. Maşina cu care călătoream era una simplă, dar plăcerea adevărată venea din senzaţia că poţi înainta şi prin aceste condiţii dure, din senzaţia că ajungi în inima ţării, realizând cât de frumoasă e ea, şi din spiritul ăsta de aventură tată-fiu.
Am continuat încă vreo câteva zeci de kilometri pe drumuri de tot soiul până am ajuns la acel sat de destinaţie din Teleneşti. După vreo douăzeci de minute petrecute acolo, ne-am pornit înapoi, de această dată pe drumul mai bun şi mai rapid. Am făcut un popas la marginea Teleneştiului să ne alimentăm, că nu alimentasem de vreo lună de zile cel puţin. Au încăput vreo 17 litri de benzină. Consumul mediu pe termen lung al lui Ignis aşa şi stă la 5.1 litri/100 km, dar asemenea experienţe extraurbane întotdeauna dar un consum de vreo 4 litri şi un pic la sută.
E o maşină mai mult decât practică şi decentă. O maşină din acele care chiar îţi solicită cheltuieli minime de întreţinere, deşi ai cumpărat-o nouă din showroom. La 7,000 km parcurşi, peste o lună împlinim un an. Cel mai probabil, nu vom avea 15 mii km parcurşi, cât se recomandă pentru service, dar vom merge să schimbăm uleiul pentru că aşa se recomandă – 15 mii sau un an. Vă vom spune atunci mai multe despre cât costă deservirea tehnică la service-ul oficial Suzuki în Moldova, ce consumabile şi în ce cantităţi merg la acest Ignis, dar şi alte observaţii pe care le vom face acolo. Până atunci, când suntem întrebaţi de cineva ce maşină nouă recomandăm la un buget limitat, răspunsul nostru e întotdeauna acelaşi, spus cu fermitate: Suzuki Ignis în primul rând!
