Aston Martin a dezvăluit interiorul viitorului SUV DBX cu o primă imagine oficială! A fost anunţat şi preţul

6 Noiembrie 2019, 12:48
Denis Godorozea
Aston Martin continuă să tachineze fanii cu noi imagini şi informaţii despre primul SUV din istoria mărcii — DBX. Britanicii au publicat două imagini oficiale noi, una dintre care dezvăluie ambianţa interioară a SUV-ului, au dezvăluit preţul şi au anunţat data premierei.
Aston Martin DBX va fi cel mai practic model din gamă — SUV-ul va oferi locuri pentru 5 persoane la bord şi suficient spaţiu pentru picioare şi cap pentru ocupanţii banchetei spate. Din versiunile incipiente DBX va beneficia de tapiserie din piele, sistem de climatizare cu trei zone, încălzire electrică pentru toate scaunele şi plafonul panoramic. Astfel, se pare că toate SUV-urile vor avea un plafon din sticlă. Consola centrală se face dominată de ecranul sistemului multimedia şi comenzile sistemului de climatizare, iar mai sus sunt poziţionate butoanele tradiţionale pentru selectarea direcţiei de mers a cutiei automate de viteze. Tunelul central oferă comenzi pentru sistemele periferice ale automobilului şi un touchpad pentru sistemul multimedia, preluat de la automobilele Mercedes-Benz.
Aston Martin DBX va fi propulsat de benzinarul biturbo V8 de 4.0 litri, livrat de Mercedes-AMG. Motorul va fi capabil de 550 CP şi 700 Nm şi se va cupla la cutia automată cu 9 rapoarte a constructorului din Stuttgart.

Premiera primului SUV Aston Martin va avea loc pe 20 noiembrie în China, una dintre cele mai importante pieţe de desfacere pentru noul model. Livrările vor demara în vara anului 2020. Preţul de pornire pentru DBX este de 193,500 euro în Europa, sau cu circa 10 mii euro mai puţin decât costă Lamborghini Urus, şi cu peste 10 mii euro mai mult, decât este comercializat Bentley Bentayga în versiunile de bază.
0
1,639
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!