Mercedes-Benz eSprinter a ajuns pe linia de producţie la uzina din Dusseldorf

13 Decembrie 2019, 09:09
Denis Godorozea
Mercedes-Benz a dat startul producţiei utilitarei electrice eSprinter la uzina din Dusseldorf. Astfel, uzina care şi-a început activitatea în 1962, timp în care a produs peste 4.6 milioane maşini cu sigla Mercedes-Benz, păşeşte în era electrificării cu startul producţiei eSprinter, însă utilitara electrică va fi abia primul model electric produs aici, iar mai târziu germanii planifică să diversifice oferta în segment.
Pentru adaptarea uzinei pentru producţia electromobilului cei de la Mercedes-Benz au investit circa 330 milioane euro, pentru ca asamblarea ambelor versiuni Sprinter, electrică şi cu propulsor termic, să aibă loc pe o singură linie de producţie.
Amintim că Mercedes-Benz eSprinter are un substrat tehnic similar cu monovolumul eVito — utilitara de 5,932 mm are o greutate totală de 3.5 tone şi oferă un volum de încărcare de 10.5 metri cubi. Motorul electric livrează un total de 84 kW şi 300 Nm, fiind disponibil cu una din cele două baterii, de 41 kWh sau de 55 kWh. În funcţie de capacitatea bateriei eSprinter poate parcurge între 115 şi 150 km.
0
2,160
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!