Automobilele redacţiei: Suzuki Ignis la 11,500 km. Consum de iarnă, impresii, probleme

Suzuki Ignis e micuţul samurai în curtea noastră. Chiar dacă nu e Jimny, acel la care ne gândeam de fapt acum un an, îndeplineşte în raport de 95% rolul pe care l-ar fi putut avea fratele offroader, cu un plus semnificativ de confort la bord. Iar dacă vreţi escapade şi mai îndrăzneţe de offroad, nu vă rămâne decât să luaţi o versiune cu sistem 4x4 AllGrip, şi atunci veţi avea un Ignis şi mai capabil de explorări. Noi nu aveam neapărat nevoie de un sistem 4x4, pentru că avem un SUV cu tracţiune integrală, care ne acoperă nişa acelor necesităţi, de aia când am ales Ignis, am vrut intenţionat să luăm un exemplar în echipare de bază, cât mai simplu şi mai practic. Doar vopseaua metalizată oranj e opţională pe această maşină.

A trecut mai bine de un an de când avem Ignis şi de curând odometrul a trecut de 11,500 km. În ultima lună şi jumătate, Suzuki Ignis a parcurs doar distanţe foarte scurte, urbane şi prin suburbiile Chişinăului. Asta a însemnat multe cicluri de încălzire a motorului la pornire, apoi nu prea mulţi kilometri parcurşi. Cifra consumului mediu, resetată pe la vreo 10,800 km, adică la ultima relatare, ne-a permis astfel să vedem cam care sunt valorile reale la care se poate ajunge în condiţii exclusiv de iarnă. Mai mult ca atât, atunci când ajung să urc la volan eu, trebuie să spun că nu-l prea cruţ pe Ignis şi n-am deloc un stil de condus gentil. La traseu îl alerg cu uşurinţă la viteze mai curajoase decât ai fi tentat să crezi că poate când îl priveşti. În oraş, talia lui compactă şi suspensia care înghite cu uşurinţă orice denivelări, mă face să fiu foarte rapid în a mă strecura prin trafic şi a accelera înapoi după stopuri la semafoare. Cu alte cuvinte, eu nu prea-l menajez la consum.

Şi ştiţi care a ajuns a fi media acestor condiţii neprielnice pentru vreun record de consum? Ei bine: 5.5 litri/100 km. Global. Cu tot cu zecile de încălziri dimineaţa din această perioadă. Cu tot cu alergările de care vă vorbeam. Ignisul ăsta e pur şi simplu genial în simplitatea sa. Cu un motor de 4 cilindri sub capotă, aspirat natural, de 1.2 litri, e capabil să scoată 90 CP şi o asemenea medie de consum. Iar secretul adevărat vine şi din aspirarea naturală, şi din felul în care e optimizat motorul şi injecţia, dar şi din greutatea mică a maşinii, de sub 850 kg la gol.

Există vreo problemă cu Ignis? Ei, cum să vă zic — problemă — e o chestie provocată de escapadele noastre anterioare în offroad. Deşi garda la sol a modelului e mare, de 180 mm, sub bara de protecţie faţă există o fâşie de cauciuc flexibilă, cu rol aerodinamic. Păi iată se pare că am atins de mai multe ori acea fâşie, încât a ajuns să se desprindă din câteva elemente în care e fixată şi acum ar trebui refixată acolo. Ei, aşa e când vrei să mergi cu pădure cu maşinuţa. Dar, fireşte, asta nu e o problemă adevărată.

Bara noastră de protecţie spate are şi câteva mici zgârâieturi, în acelaşi loc, făcute de şoferul mai în vârstă, care conduce adeseori maşina asta. La început, mă gândeam s-o ducem imediat la service s-o revopsim, că avem asigurare casco. Dar apoi mi-am dat seama că zgârâieturile s-ar putea să se repete, în acelaşi loc. Şi s-au repetat. Discrete. Vizibile doar dacă te uiţi atent pe bară. Aşa că n-am stat să le luăm prea-n serios. Dacă va exista vreo una mai serioasă, vom merge să vopsim bara. Dacă nu, o vom vopsi o dată la sfârşitul contractului de casco, sau poate în alt an, dacă vom continua cu aceeaşi companie. Nu e o mare problemă, până la urmă.

Nu, Ignis, n-are absolut nici o problemă tehnică. Pur şi simplu îl poţi porni o dată în săptămână sau în fiecare zi, şi să mergi unde ai nevoie, bazându-te pe el întotdeauna. Şi de fiecare dată când îl conduc, îl simt drept cel mai iubitor de condiţii autohtone. E cel mai adaptat pentru drumurile imperfecte ale ţării, pentru sate, pentru oraş, pentru prundiş, dealuri şi orice alte peisaje autohtone. Nici măcar SUV-ul pe care-l avem nu se simte atât de liber prin toate aceste peisaje autohtone. Ignis e maşina care nu iubeşte mănuşi. E maşina care ia lucrurile aşa cum sunt şi nu strânge nasul, întorcându-l într-o parte, fandosită, zicând că nu e pentru ea groapa sau drumul prin care o pui să meargă. Nu. Totul e pentru ea. N-a fost făcută doar pentru drumuri ca-n revistă. N-a fost făcută pentru laborator. A fost făcută pentru viaţa asta reală, care ne-nconjoară.

Azi mergi în pădure cu ea şi te gândeşti să-ţi iei încălţăminte mai rea, în caz de va trebui să păşeşti prin noroi. Şi nu te împotmoleşti. Mâine o speli şi aşa lucioasă şi oranj cum e, o parchezi în faţa unei cafenele frumoase. Şi parcă tot se încadrează bine în peisaj. Mai universală maşină — nu ştiu.

Apropo, am primit două mesaje între timp, care vizau anvelopele şi dimensiunea. Ignis foloseşte una din cele mai răspândite dimensiuni — 175/65 R 15 — motiv pentru care şi anvelopele sunt destul de ieftine la achiziţie. Noi folosim nişte anvelope Gislaved Eurofrost 6, a doua iarnă deja, de care suntem extrem de mulţumiţi. Şi au costat sub 4000 lei întreg setul, deci mai puţin de 1000 lei per roată, cumpărate la distribuitorul oficial al acestei mărci de anvelope.

În general, Ignis e una din acele maşini care, deşi o cumperi nouă, are un respect deosebit faţă de bugetul tău şi nu te pune la cheltuială. Chiar şi asigurarea CASCO, neobligatorie, dar pe care noi am făcut-o al doilea an consecutiv, va avea un cost mai mult decât pământesc.

De un an încoace, când mă întreabă cineva ce maşină accesibilă aş putea să-i recomand, de până la vreo 10,000 euro, fie pentru flota unei companii, fie pentru o familie mai tânără, fie dimpotrivă, pentru un proprietar ieşit la pensie deja, care-şi doreşte o maşină veşnică, adaptată pentru tot ce-ar putea el să vrea, prima recomandare pe care o fac e Suzuki Ignis. Şi după 11,500 km, această recomandare nu a devenit mai îndoielnică, pestriţată de vreo experienţă proprie, ci dimpotrivă, sunt chiar mai sigur de ea. Pentru că Ignis ne-a dat doar experienţe pozitive până acum, cu zero probleme tehnice, zero adresări pe garanţie, zero chestii pe care să le descoperim în exploatare şi care să nu ne placă. Dimpotrivă, am ajuns şi noi să-l respectăm tot mai mult şi mai mult, aşa simplu şi elementar cum e. Pentru că simpleţea lui păstrează o decenţă modernă, cu dotări de siguranţă necesare şi cu dotări multimedia demne de anul în care trăim.