Mercedes-Benz a relatat despre premierele Salonului Auto de la Geneva! E-Class facelift va marca debutul

24 Februarie 2020, 09:14
Denis Godorozea
Mercedes-Benz a relatat despre premierele pregătite pentru Salonul Auto de la Geneva — expoziţia auto internaţională va demara săptămâna viitoare, iar constructorul din Stuttgart pregăteşte câteva prezentări irezistibile, printre care conceptul spectaculos AVTR şi noul E-Class facelift.
Aşadar, la Geneva va avea loc debutul public mondial a familiei actualizate E-Class, care se va prezenta în versiunile sedan şi break, cu câteva motorizări noi, inclusiv plug-in hybrid şi versiuni de performanţă semnate de AMG. Tot în Elveţia germanii vor prezenta în premieră europeană conceptul AVTR, care va dezvălui noile tehnologii din portofoliul companiei, care ulterior se vor regăsi pe modelele de serie.
În rândul SUV-urilor este pregătită o premieră, cel mai probabil fiind vorba de debutul noului Mercedes-AMG GLE 63 Coupe. Tot cei de la AMG vor prezenta versiunea de top GLA 45, proaspătul crossover compact încă nu a prezentat publicului varianta de top.
Odată cu debutul public la Salonul Auto de la Geneva Mercedes-Benz va lansa pe piaţa europeană noile hibride CLA 250 e şi GLA 250 e, cu acelaşi substrat tehnic, prezentat de benzinarul turbo de 1.33 litri, acompaniat de un motor electric. Sistemul de propulsie a debutat anterior cu hatchback-ul A 250 e şi monovolumul B 250 e. La activ sistemul electrificat poate livra 218 CP şi 450 Nm.
0
1,428
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!