Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Un Lamborghini Aventador a ajuns complet sub remorca unui camion într-un accident din SUA, dar şoferul a scăpat nevătămat

27 Iulie 2023 - 13:50
Redacţia PiataAuto.md
Un accident spectaculos s-a produs acum câteva zile pe autostrada I-75 din statul Georgia, SUA, când un Lamborghini Avendator, fabricat în 2018 şi oferit în chirie, a ajuns complet sub semiremorca unui camion de mare tonaj. Din fericire, datorită celulei de siguranţă a maşinii şi siluetei acesteia, cu înălţime foarte mică, şoferul a fost păstrat în siguranţă şi a ieşit nevătămat.
Informaţiile din presa locală, colectate de la martori, spun că şoferul de Lamborghini ar fi circulat agresiv, cu viteză mare, strecurându-se succesiv prin spaţiile libere din trafic, iar viteza acestuia ar fi fost de peste 100 mile la oră, sau 160 km/h. La un moment dat, când a ieşit într-o asemenea manevră pe banda din dreapta şi s-a pomenit cu camionul în faţa sa, n-a mai putut frâna suficient de repede şi l-a lovit din spate.
În mod normal, camioanele au o bară metalică în spatele semiremorcilor, menită să absoarbă impactul şi să prevină alunecarea maşinilor sub remorci, dar aici impactul pare să fi fost atât de mare, încât acea bară a cedat, iar maşina a ajuns sub remorcă, oprindu-se în roţile acesteia.
Maşina având o structură rigidă şi o înălţime atât de mică, ea aproape că a încăput sub remorcă, ridicând-o uşor, iar forţa impactului a fost preluată de partea frontală a maşinii şi roţile semiremorcii. Mai mult ca atât, se pare că până şi uşa din stânga a vehiculului, cu deschidere în formă de foarfecă, s-a putut deschide normal, iar şoferul în vârstă de 36 ani a putut ieşi fără ajutor special, iar rănile lui au fost calificate drept minime.
Exemplarul Lamborghini, implicat în accident, însă, va fi declarat, cel mai probabil, daună totală.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter