(VIDEO) O motocicletă electrică din India a tractat un camion şi un autobuz după ea

31 Octombrie 2023, 16:31
Redacţia PiataAuto.md
În India există una din cele mai impresionante motociclete electrice din lume în parametrii săi şi-n modul în care aceasta îşi poate transpune puterea pe carosabil, cu un soft avansat de calculare a aderenţei disponibile şi ajustare a electromotorului să facă uz la maxim de ea. Motocicleta are numele de Ultraviolette F77 şi acum, pentru a-şi demonstra capacităţile, ea a tractat o maşină, un camion şi un autobuz după ea!
Motocicleta poate avea între 36,2 şi 40,5 CP în funcţie de versiune, iar în experimentul de mai jos a luat parte ipostaza cea mai puternică. Aceasta livrează şi 100 Nm de cuplu, de la prima turaţie. Motocicleta poate accelera în 2,9 secunde de la 0 la 60 km/h, şi în 7,8 secunde de la 0 la 100 km/h, iar viteza maximă ajunge la 152 km/h.
Autonomia e impresionantă, ajungând la 307 km în regim domol de condus, 200 km în regim dinamic şi 171 km în regim de accelerări constante şi scoaterea performanţei maxime din ea. Ei bine, în acest experiment ea şi-a scos în evidenţă performanţa maximă la pornire şi tractare.
O motociclistă renumită din India, Priyanka, autoare a unui canal de YouTube, a fost cea care a condus motocicleta. La început ea a tractat un automobil, fără prea mare greutate.
Apoi a tractat un camion de 6 tone, care a fost ceva mai dificil, dar motocicleta l-a putut trata oricum, iar motociclista a putut-o controla să-i menţină aderenţa.
Apoi a venit şi rândul autobuzului, unul relativ compact, dar care în India e calificat ca unul de 50 de locuri. Acesta are 7.500 kg, iar motocicleta l-a tractat şi pe el.
Iar cireaşa de pe tort a fost momentul când motocicleta a fost pusă să tracteze camionul şi autobuzul împreună, la 14 tone cumulate!
Surprinzător, dar motocicleta a putut face şi asta, într-o manieră în care aproape că e greu de crezut. Dar producătorul de motociclete şi autoarea video-ului îşi pun reputaţia la bătaie şi declară că totul a fost cât se poate de real.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
2,276
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!