Menu
Acasă
Search
CITIRE TEST DRIVE:

TEST DRIVE: Lexus RX 300

27 August 2019
Ilie Toma
Am condus ultimele trei generaţii Lexus RX, prima din această serie fiind Lexus RX 300 din epoca de design L-Finesse (XU30) a celor de la Lexus. Îmi plăcea totul la acea maşină – designul exterior foarte vizionar pentru acea perioadă şi în acelaşi timp excelent proporţionat, interiorul, ţinuta de drum, dar şi motorul V6 de 3.0 litri de sub capotă.
Azi suntem la peste un deceniu distanţă şi avem la test un Lexus RX de generaţie curentă, care poartă acelaşi indice RX 300 pe hayon. Doar că timpurile – timpurile, bată-le vina – s-au schimbat între timp, iar astăzi sub capota acestui RX 300 nu mai avem un motor V6 aspirat natural de 3 litri, ci un propulsor turboaspirat de 2.0 litri, cu patru cilindri în linie.
Mai mult ca atât, la începutul carierei acestei generaţii japonezii au încercat a fi mai oneşti decât restul industriei auto, numind noul motor turboaspirat cu indicile RX 200t. Însă, se pare că cifra asta n-a prins foarte mult la public, aşa că cei de la Lexus au redenumit motorizarea RX 200t în RX 300, după ideea aplicată şi de germani, care ia în considerare surplusul de putere adus de turboaspirare, compară puterea cu versiunile anterioare care respectau cilindreea, şi astfel se justifică motoare mai mici puse pe maşini cu embleme ce sugerează mai mult. Şi aici, însă, niponii au rămas oneşti. Pentru că, dacă în anul 2005 acel V6 suculent de pe RX 300 scotea 201 CP şi 283 Nm, atunci azi noul motor turbo de RX 300 scoate 238 CP şi 350 Nm. Simţitor mai mult, deci. Dacă se şi simte simţitor mai plăcut în condus, vedem mai jos.

Înainte de a purcede la descusutul modelului, însă, mai avem o precizare de făcut. Lexus a anunţat la sfârşitul lunii mai un facelift pentru modelul RX, însă versiunea împrospătată încă n-a ajuns să se lanseze în vânzări în Europa, aşa că noi testăm versiunea pre-facelift aici. Totuşi, motorizarea RX 300 pare să fi rămas neatinsă din punct de vedere tehnic de facelift, iar acolo unde s-au produs modificări, le vom menţiona pe cele mai importante.
De fapt, noi am testat şi în anul 2016 două ipostaze ale lui Lexus RX, cu acelaşi propulsor, numit atunci RX 200t, una din ipostaze fiind în versiune F-SPORT. Astăzi avem o altă ipostază, însă – un Lexus RX 300 cu tracţiune faţă, cutie automată cu 6 raporte, şi o dotare numită Business, focusată cumva spre esenţialul decent al ceea ce trebuie să aibă un SUV premium în zilele noastre. Vine şi cu un preţ cuceritor în Moldova, mai ales dacă-l comparăm cu concurenţii germani din segment. Costă 47,520 dolari, sau vreo 43,200 euro cu tot ce vedeţi pe maşina asta. Hai să vedem, deci, cum stă treaba cu acest Lexus RX 300.

Consistenţă

Chiar dacă are câţiva ani buni de când e pe piaţă, Lexus RX arată în continuare foarte proaspăt şi îndrăzneţ. Iar la cât de agresiive îi sunt liniile, există şanse mari să atragă mai multe priviri decât concurenţii săi mai proaspăt lansaţi.
La interior se simte acelaşi belşug de spaţiu pe care l-au avut toate generaţiile Lexus RX. Se stă larg şi relaxat pe toate locurile. Maşina e cu adevărat mare. Îmi place şi textura tapiseriei – un soi de Alcantara – chiar dacă ea e catalogată ca un nivel mai incipient. Arată foarte modernă şi plăcută la atingere.
Totuşi, la interior se simte pe alocuri nevoia unor actualizări, la detalii mai mici şi mai mari. Sistemul multimedia e cel mai vizibil dintre ele şi e un component cu care interacţionezi mult mai des în zilele noastre. E destul de simplist pentru standardele actuale ale segmentului premium, iar capacităţile sale de interacţiune cu telefoanele şi aplicaţiile moderne sunt cam limitate. Însă, aici vin veştile bune aduse de facelift – Lexus RX va avea un sistem nou multimedia, care va aduce şi toate compatibilităţile moderne cu smartphone-urile.
Calitatea sistemului audio e bună, însă, deşi nu vorbim de sistemul de top Mark Levinson pe maşina de test. Apropo, odată cu faceliftul pe consola centrală îşi va face debutul un nou modul de comandă a sistemului multimedia, similar în logică celui de pe Lexus UX. De asemenea, ecranul multimedia va fi tactil.

Senzaţii de condus

Am avut ocazia unui test drive mai lung cu acest Lexus RX 300, care a pornit pe străzile capitalei, dar care ne-a dus departe spre zonele mai sudice ale ţării, conducându-l mult extraurban, pe drumul de diversă calitate, ajungând în zone de-a dreptul pustii.
Prima senzaţie care te face să zici un „wow” de la volan e cea dată de suspensia lui RX 300. În combinaţie cu roţile astea de 18 ţoli, cu profil destul de mare al anvelopelor, maşina nu e pur şi simplu moale, ci super moale. Înghite absolut tot, şi te ţine într-un confort din ăla un pic uitat de lumea auto, ca-n poveştile cu covorul lui Aladin. Deci, cei care se plâng în permanenţă că toate SUV-urile noi devin tot mai ferme şi mai rigide în suspensie, aici aveţi leacul pentru durerea Dvs. Maşina asta vă va alinta ca mama acasă, izolându-vă chiar şi de cele mai provocatoare denivelări.
Asta, desigur, se lasă şi cu un anumit ruliu în viraje, dar lucrul ăsta era inevitabil. Şi apoi, după o anumită înclinare a caroseriei, RX 300 îşi va menţine precizia în virare, dacă nu faci abuzuri la legile fizice, acolo unde ar putea apărea subvirarea într-o curbă mai strânsă. Pe puntea faţă e montată o suspensie McPherson, pe cea spate – una de tip double wishbone, similară construcţiei pe care multe alte modele o folosesc pe puntea faţă. Apropo, faceliftul aduce modificări şi la suspensie, iar sugestiile inginerilor ne fac să credem că ea va fi simţitor întărită. Aşa că dacă mai vreţi un asemenea SUV super moale şi confortabil, grăbiţi-vă să-l prindeţi acum. Iar dacă vreţi un Lexus RX, dar cu suspensie mai fermă – există ipostaza F-SPORT.
Cum merge motorul turboaspirat de sub capotă? Are acel efect de elasticitate la turaţii mai joase, date de motoarele turboaspirate, iar astfel, la plusuri moderate de apăsare a pedalei de acceleraţie, el nu se va grăbi să retrogradeze. Chiar şi la 120 la oră o uşoară apăsare va da un plus de cuplu şi putere fără o retrogradare imediată. Dacă apeşi mai tare, desigur, vine şi retrogradarea cutiei automate, cu 6 trepte.

Iar dacă ajungi s-o turezi mai sus, vei simţi că motorul îţi dă forţa aşteptată. Nu e un SUV care să te lipească în scaun, dar nici nu-i lipseşte dinamismul când ai nevoie de el.
Atunci când testam acelaşi motor sub capota lui RX 200t, acum mai bine de 3 ani, acuzam un consum cam mare. Acum am avut posibilitatea să mergem pe distanţe mult mai mari. Consumul mediu a oscilat de la un minim de 9.7 litri/100 km până la o medie mai consolidată de vreo 10.4 litri/100 km. Aparent, nu e consum foarte încurajator pentru un motor de 2.0 litri, însă adevărul e că până şi SUV-urile de o treaptă ierarhică mai jos, care sunt dotate cu motoare turboaspirate de 2.0 litri, indică cifre de 9.5-11.5 litri la sută consum extraurban, iar aici avem un SUV mai mare, favorizat doar de faptul că puntea faţă e singura motrică. Greutatea actuală a unui Lexus RX 300 e de aproape 1,900 kg, ceea ce e cu vreo 70 kg mai mult decât acel RX 300 cu motor V6 de acum vreo 14 ani. Deci, matematica spune că cei 238 CP şi 350 Nm sunt în avantaj acum.
În senzaţiile de condus, marea diferenţă o dă sunetul motorului, care la acea maşină de atunci urca melodios până la vreo 5,000 rpm cu cea mai mare uşurinţă, aţâţat imediat de retrogradările cutiei. Era un motor care iubea turat şi treaba asta se simţea acustic, iar la turaţiile de sus şi aspirarea naturală, puterea era livrată oricum mai vulcanic. Aşa că, deşi matematica teoretică dă avantaj ipostazei de azi, cifrele de acceleraţie de la 0 la 100 km/h fac varianta de atunci cu 0.2 secunde mai rapidă decât cea de azi, care prinde prima sută în 9.2 secunde. Cât consuma acea maşină? Din experienţa proprie a unor drumuri lungi cu sunet melodios a unui RX 300 AWD vă pot spune că la străduinţe mari, o puteai aduce la vreo 11.5 litri la sută, iar dacă nu străduiai prea mult, vreo 13-14 litri erau normalitate.
Cu ce modele concurează Lexus RX 300? Ca şi segment – cu Mercedes-Benz GLE, BMW X5, Audi Q7, însă aceste modele concurente n-au asemenea motorizări pe benzină de 2.0 litri, având dieseluri de cilindree similară în loc. În cazul lui Lexus, dacă vă doriţi eficienţă sporită, există motorizarea hibrid Lexus RX 450h. Iar cei care-s mai nostalgici uneori după motorul V6, aşa cum am fost şi eu în acest test, au în continuare unul, aspirat natural, de 3.0 litri, cu 300 CP la activ.
Aşadar, acest Lexus RX 300 de azi trebuie privit ca o motorizare de bun venit în lumea acestui model, iar în echiparea testată de noi chiar aduce o sumă de dotări decente, care să-ţi facă viaţa la bord plăcută. Până la urmă, dacă stai să iei în calcul dimensiunea maşinii, consumul comparativ cu alte modele şi chiar alte segmente, senzaţii reale în condus, constatăm că e o motorizare cu care se poate convieţui plăcut. Sigur, dacă vrei mai multe senzaţii puritane în condus, urci şi-n motorizare spre un RX 350, dar şi-n dotări, iar dacă vrei tehnologia hibrid imbatabilă, alegi un RX 450h. Şi pe lângă toate, dacă vrei şi mai mult ADN sportiv, Lexus are în zilele noastre ipostazele F-SPORT, iar acele ediţii vin şi cu mai multe condimente la interior. Şi apoi, dacă mai există elemente care-ţi vor părea un pic în afara timpului la interior, vine şi facelift-ul de după colţ, cu toate actualizările care să răspundă acestor cerinţe galopante ale zilelor noastre.
Şi apoi, preţul va cântări aici cel mai mult. La cifra asta de vreo 43,200 euro cu tot cu opţionale, în zilele noastre se situează modelele de un segment mai jos pe la concurenţii germani. Aşa că Lexus RX 300 poate fi o decizie asumată a unui cumpărător raţional în segmentul premium.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (41 IMAGINI):
MAI MULTE TESTE DRIVE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter