Pentru al doilea an consecutiv, studiul anual Best Global Green Brands o desemnează pe Toyota drept marca cu cea mai verde imagine la nivel global în clasamentul general.
Realizarea celor de la Toyota e cu atât mai valoroasă, cu cât nu vorbim de un clasament în care ar fi participat doar mărci de automobile, ci un top pentru care s-au luptat cele mai diverse mărci, din toate sferele posibile. Astfel,
Toyota a ocupat poziţia 1 şi a fost urmată de Johnson & Johnson pe poziţia a 2-a şi Honda pe a 3-a treaptă a clasamentului.
În mod special, Toyota a fost apreciată pentru extinderea familiei Prius de la un singur model la o întreagă gamă,
care cuprinde astăzi 3 modele distincte. De asemenea, propulsia hibridă a devenit într-atât de răspândită în gama Toyota, încât modelele verzi japoneze aduc astăzi o contribuţie majoră în totalul de vânzări al producătorului.
Clasamentul Best Global Green Brands nominalizează, însă, şi o serie de alţi producători de automobile, pe lângă ocupanţii poziţiilor de podium. Astfel, Volkswagen ajunge pe poziţia 4, BMW pe poziţia 10, Ford pe 15, Mercedes-Benz pe 16, Hyundai pe 17, iar Nissan pe 21.