Senzaţionalul concept Lexus LF-LC s-a transformat în modelul de serie LC 500! (Video)
12 Ianuarie 2016, 09:43
Cu patru ani în urmă cei de la Lexus au şocat lumea cu un concept de senzaţie, numit LF-LC, designul căruia a fost creat de către designerii studioului american Calty. Deşi producătorul nipon anunţase că conceptul Lexus LF-LC va merge în producţia de serie, nimeni nu credea că este posibil să recreezi acest concept şi să-l pui pe linia de asamblare.
Acum, la Detroit, cei de la Lexus ne şochează din nou, de această dată cu modelul LC 500, care reprezintă versiunea de producţie al acelui concept senzaţional!
În crearea noului Lexus LC 500 designerii s-au străduit să păstreze practic toate ideile, formele şi
elementele care caracterizau conceptul, adaptându-le pentru producţia de serie şi restricţiilor riguroase de siguranţă şi omologare pentru utilizarea pe drumurile publice.
Până şi designul jantelor de 20 de inch (opţional 21 de inch) a fost păstrat, cele din urmă fiind încălţate în cauciucuri de performanţă Michelin
Pilot Sport. Sistemul de frânare vine cu etriere în 6 pistoane pe puntea faţă şi 4 pistoane pe puntea spate.
Interiorul modelului de producţie este mult mai liniştit faţă de cel al conceptului şi totuşi, arată spectaculos!
Rafinamentul
interiorului este
accentuat de pielea fină,
Alcantara şi micile detalii
realizate din metal.
O mare importanţă a fost acordată poziţiei conducătorului, care a fost plasat cât mai jos posibil pentru a reduce centrul de greutate, în timp ce diametrul şi poziţia volanului sunt apropiate cu cele a maşinilor de curse.
Conform celor de la Lexus, noul LC 500 reprezintă o nouă eră în construcţia automobilelor brandului nipon. În structura coupe-ului au fost utilizate oţeluri de înaltă rezistenţă,
aluminiul (capota, uşile, aripile faţă şi capacul portbagajului) şi fibra de carbon (structura uşilor şi acoperişul).
În rezultat, caroseria noului LC 500 este mai rigidă decât caroseria din fibră de carbon al super-car-ului LFA! Masele sunt repartizate între axe în raport de 52/48.
Cel mai important însă este faptul, că noul Lexus LC 500 este construit pe o nouă platformă globală (GA-L), pe care vor fi bazate viitoarele modele de lux a celor de la Lexus. Deşi platforma este nouă, propulsorul este preluat de la
Lexus RC F şi GS F - este acelaşi V8 de 5.0 litri aspirat natural care dezvoltă 467 CP şi 527 Nm. Probabil, este o dezamăgire, pentru că cu toţii aşteptam minim 500 CP, poate chiar aproape de 600…
Şi mai nouă este transmisia automată cu 10 trepte – o premieră în segmentul de lux! Această transmisie poate schimba treptele la fel de rapid ca transmisiile robotizate cu dublu ambreiaj şi chiar poate anticipa intenţiile conducătorului! În rezultat,
noul Lexus LC 500 accelerează de la 0 la 60 mile pe oră (96 km/h) în mai puţin de 4.5 secunde. Nu sunt tocmai cifre de super-car, dar totuşi demne pentru
acest model din categoria Gran Turismo. Preţul estimativ al noului Lexus LC 500 va fi în jur de
100,000 de dolari.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,472
GALERIE FOTO (36 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!