Se întâmplă în Moldova: Tesla Model S, cu numere transnistrene!
9 Martie 2016, 18:42
Zvonurile că iată-iată apare şi prima Tesla în Moldova, au tot răsărit ca ciupercile de câţiva ani buni, dar s-au ofilit la fel de repede de fiecare dată. Însă, se pare că cineva a spart gheaţa şi a îndrăznit, totuşi, să-şi cumpere o Tesla Model S în ţara noastră, deşi încă nu avem nici o priză de încărcare specializată pentru electromobile, dărămite vreun Supercharger de la Tesla. Dar, din păcate, şi această primă Tesla ne-a demonstrat că în Moldova lucrurile se pot întâmpla într-un fel foarte specific.

Atunci când redacţia PiataAuto.md a testat în premeră naţională Tesla Model S tocmai în Danemarca, cei de la Tesla ne-au spus că moldovenii ar putea, teoretic să-şi comande o maşină chiar dacă nu există o reprezentanţă oficială Tesla Store în ţara noastră. Noi am sondat atunci un pic terenul şi am aflat că importul în ţară a unui electromobil este supus nu accizelor în funcţie de capacitatea cilindrică – pentru că nu există un motor cu ardere internă – ci plăţii TVA, în valoare de 20%. Prin urmare, unei Tesla Model S în valoare brută de 75-80 mii euro, i se va aplica o taxă pe valoare adăugată de vreo 15-16 mii, iar în rezultat, maşina ar trebui să coste cam 90-95 mii euro.

Se pare că acest sistem de taxare nu l-a mulţumit pe proprietarul primei Tesla din Moldova (deşi există şi probabilitatea ca el să aibă rezidenţă transnistreană). Cert este că prima Tesla Model S ce circulă pe drumurile moldoveneşti are numere transnistrene...
PiataAuto.mdIlie Toma
4
4,384
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!