Strada Petricani din Chişinău va avea trafic parţial blocat timp de o lună pentru plombări de asfalt

10 Aprilie 2024, 08:21
Redacţia PiataAuto.md
Primăria Chişinău e din nou în situaţia deciziilor şi informărilor tardive despre blocaje majore în trafic. După că săptămâna trecut a blocat integral strada Mitropolit Dosoftei pe o porţiune a sa, luând decizia de a o bloca în seara de dinainte şi informând publicul abia dimineaţa, când deja traficul devenise un haos în zonă, ieri seară primăria a decis să suspende parţial traficul pe strada Petricani începând de azi, 10 aprilie şi până la 10 mai, între Calea Orheiului şi Mihai Viteazul.
Poză simbol

Deci, acum nu doar zona podului Mihai Viteazul, aflat în reparaţii de mai bine de un an, va fi aglomerată, ci şi strada Petricani din proximitatea lui.
Motivul blocării parţiale a străzii timp de o lună nu e o reparaţie capitală, cum am putea fi tentaţi să credem la un termen atât de mare, ci o simplă plombare. Se va aplica amestec de tip Slurry Seal, un material compozit mai pietros, cu care gropile pot fi plombate punctat, iar uneori se aplică şi pe parcele mai mari. Acesta are în el compuşi care îl omogenizează în timp, la etapele iniţiale existând de mult ori situaţii când mici pietricele se pot desprinde de pe suprafaţa sa tasată.
Foto: Aşa arată asfaltul de tip Slurry Seal, turnat pe străzile Chişinăului

Conform dispoziţiei, se va lucra pe câte o bandă de circulaţie, ea fiind marcată şi securizată cu elemente care vor ieşi pe banda alăturată. Astfel, din 3 benzi de circulaţie pe sens, va rămâne 1 completă, iar dată automobilele se vor înghesui un pic, ar putea încăpea câte două, fapt care e mai probabil în acest caz. Situaţia va fi simetrică şi pe celălalt sens de circulaţie, doar că se va lucra treptat la fiecare din cele 3 benzi pe sens, deci vor exista şi situaţii când se va repara banda in mijloc de pe fiecare sens.
Toate astea vor duce inevitabil la congestionări masive de trafic în regiune, iar paradoxul e că pentru aceste lucrări la o stradă de 750 metri lungime e nevoie de o lună, pentru lucrări de plombare.
Când, însă, oare, va putea şi primăria Chişinău să adopte practica unei minimi planificări din timp a unor asemenea activităţi, în care să ştie măcar cu câteva zile înainte despre blocaje, dacă nu săptămâni sau luni? Probabil nici într-un alt oraş cu mecanisme funcţionale n-am putea auzi despre blocarea timp de o lună a unei străzi importante din oraş în seara de dinaintea blocării, mai ales atunci când nu e vorba de vreo avariere, ci de lucrări contractate din timp.
0
620
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!