Premieră: BMW Zagato Coupe
28 Mai 2012, 07:03
În momentul apariţiei actualei generaţii BMW Z4 pe piaţă, la începutul anului 2009, bavarezii au considerat oportun să nu mai producă un coupe Z4, ci doar un roadster veritabil. S-o fi
vânzând el roadsterul bine, dar nu la fel de bine ca şi în cazul existenţei şi a unei versiuni coupe. Prin urmare, acum bavarezii şi-a propus să corecteze această situaţie. Şi nu
oricum, ci apelând la ajutorul renumitei case italiene de design Zagato.

Rezultatul este un coupe unic şi extrem de atrăgător, creat pe
platforma lui Z4 Roadster şi numit BMW Zagato Coupe. Debutul public al noului coupe va avea loc la Concursul de Eleganţă Villa d’Este.

Amestecarea sângelui fierbinte italian cu pendatismul german a născut un automobil de clasă înaltă, care
întruchipează ADN-ul ambelor naţiuni. Partea frontală trădează imediat rădăcinile bavareze, însă cea laterală abună în linii italiene. Linia negativă a conturului geamurilor, spre exemplu, e una din semnăturile tipice Zagato. Pe capotă şi pe aripile frontale şi-au făcut loc incizii musculoase de aerisire, iar
în arcurile aripilor au fost încadrate jante imense, de 19 inch. Şi nuanţa caroseriei poartă urmă italiană, fiind numită Rosso Vivace.

Lista elementelor exotice poate continua. Chiar dacă forma calandrului dublu e tipică BMW, barele din interiorul
acesteia sunt formate dintr-o serie lungă de „Z”-uri mici, executate după emblema celor de la Zagato. Plafonul are două proeminenţe masive, rezervate fiecăruia din cei doi ocupanţi de la bord, pentru ca aceştia să beneficieze de ceva spaţiu pe verticală. Şi dacă modelele BMW se laudă aproape întotdeauna cu o proporţionare aproape perfectă, mai ales dacă sunt privite din lateral, atunci BMW Zagato Coupe aduce proporţii mult mai neobişnuite şi vulgare, faţă de ceea ce ne oferă de obicei bavarezii.
Dacă partea frontală începe previzibil, cu o capotă lungă şi continuă în volumul habitaclului, atunci spatele ia o formă masivă şi sfârşeşte într-un mod inpredictibil. Privit din spate, noul model bavarez aduce blocuri optice ascunse după un geam masiv care acoperă întreaga zonă mediană a spatelui.
Cei de la BMW se laudă şi cu un coeficient aerodinamic de excepţie, atins de Zagato Coupe, însă nu menţionează deocamdată valoarea lui precisă. În secret rămâne şi unitatea de propulsie montată sub capotă, bavarezii sugerând doar că acolo se
ascunde “un motor foarte puternic”. Deoarece avem de-a face cu un automobil GT veritabil, ar fi păcat ca sub capotă să nu fie montat V8-ul bi-turbo de 4.4 litri al germanilor, capabil să dezvolte 560 CP, preluat de pe actualul M5. Totuşi, judecând după
sunetul eşapamentului din materialele video de mai jos, e mult mai probabil să aflăm că sunt capotă se află motorul de 3.0 litri cu 6 cilindri în linie, capabil de 320 – 340 CP, prezent pe actualul 1 M Coupe.
La interior,
designul bordului
se deosebeşte
foarte puţin de cel
al modelului donator,
Z4 Roadster, însă
materialelel sunt mult
mai fine şi mai rare, iar
tapiţeria de piele a fost
lucrată manual. Logo-ul “Z”
al celor de la Zagato tronează
măreţ pe tetierele scaunelor.
Dacă publicul va primi cu căldură
noul model, s-ar putea să vedem
noua formă a părţii frontale
răspândită şi către roadster,
facelift-ul căruia ar trebui să aibă loc
în maxim un an.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
6
3,653
GALERIE FOTO (62 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (4)
dima
Chişinău
la 28 Mai 2012 - 07:42
Ferrari FF in intruchipare bavareza, nu iubesc asa forme, insa imi place ca e BMW:)))
0
1
G e o
Floreşti, Moldova
la 28 Mai 2012 - 15:30
:D:D Dima..daca e BMW gata...cum nu ar fi iti place da? offf.......da eu stiu ca prima data am citit despre Aston martin Zagato..care avea pe el un V12 6.0 L daca nu ma inshel...dar acu hop na tebe BMW....da imi palce si mie aceasta fosrma e destul de atragatoare...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 28 Mai 2012 - 15:55
Nu-mi mai place kiar delok... mai bine noul Z4 Coupe.
0
0
arcnic
Chişinău
la 28 Mai 2012 - 23:49
imi place... da cu exceptia partii din spate... se putea de facut ceva cu mult mai frumos...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!