Ăsta a fost din nou unul din albumele pe care, când l-am ascultat pentru prima dată, am tot exclamat de mai multe ori ah, cât de bun e! pe parcursul audiţiei lui. Nu vă uitaţi la anul lansării, că muzica bună e ca vinul bun, nu se învecheşte odată cu trecerea anilor în calendar. Iar
Morning Sci-Fi e plin de gust şi inspiraţie. Hybrid e o trupă britanică, formată din cuplul Mike şi Charlotte Truman. Dânşii s-au impus încă de la primul lor album,
The Wide Angle, lansat în 1999, care a fost un fusion nemaivăzut între muzica electronică, cu accente de progressive house, şi instrumentele clasice cu coarde. Cei de la Hybrid au angajat pe atunci orchestra federală din Rusia pentru interpretarea părţilor instrumentelor cu coarde, iar în calitate de vocalistă a fost invitată Julee Cruise, vocea care a colaborat anterior cu Angelo Badalamenti pentru muzica filmului Twin Peaks. Albumul a fost adorat de critici şi de public, iar asta i-a propulsat rapid pe cei de la Hybrid în elita geniilor muzicii electronice. Au urmat mai mult albume şi chiar, astăzi, 23 decembrie, Hybrid a mai lansat un album pe care încă n-am reuşit să-l ascultăm, dar fiecare din aceste albume a migrat spre un stil niţel mai diferit şi mai special, aşa că vă recomnadăm să le exploraţi pe toate, dacă sunteţi pasionat de stil. Noi am dat întâi de toate de albumul pe care vi-l recomandăm astăzi,
Morning Sci-Fi, care ne-a cucerit imediat prin piesa numărul 2 de pe el,
True to Form, o piesă de peste 9 minute lungime, care-ţi arată imediat cât de originali şi interesanţi pot fi cei de la Hybrid. Albumul i-a invitat pe Adam Taylon şi Tim Hutton în rol de vocalişti şi chitarişti, dar nu lipsesc nici fundaluri cu coarde pe alocuri. În fine,
Morning Sci-Fi, şi-a câştigat de asemenea foarte repede locul în lista celor mai adorate albume de muzică electronică, iar el i-a propulsat pe cei de la Hybrid să colaboreze mai departe cu toate marile nume ale industriei, de la New Order până la Jean-Michel Jarre, tot acest album fiind şi cel care le-a deschis uşa spre Hollywood, creaţiile lor ajungând a fi coloana sonoră a o mulţime de filme cunoscute, precum
The Fast and Furios,
Total Recall,
The Equilizer, sau pe coloana sonoră a consolei Sony PS4. Oh, dar am vorbit deja neobişnuit de mult despre ei, aşa că mai bine treceţi la audiţie, iar apoi exploraţi-le şi alte albume, dacă v-au plăcut!
Recomandarea Jazz: Lisa Ekdahl More of the Good. 2018.