Mercedes-Benz Actros a fost numit Camionul Anului 2020 în Europa

22 Noiembrie 2019, 09:08
Denis Godorozea
Succes remarcabil pentru Mercedes-Benz — camionul german a cucerit premiul Camionul Anului 2020 în Europa. Premiul a fost decernat de un juriu format din jurnalişti din 24 ţări europene. De menţionat, că Actros s-a ales cu acest titlu pentru a cincea oară timp de cei peste 20 ani de existenţă, iar per total camioanele Mercedes-Benz au reuşit să cucerească în timp 9 premii similare. În acest an premiul a fost ridicat de Uwe Baake, şeful diviziei de dezvoltare la Mercedes-Benz Trucks.
Concursul The International Truck of the Year (Camionul Anului) are loc în fiecare an. Juraţii aleg cel mai bun camion în funcţie de contribuţia acestuia în dezvoltarea pieţei de transporturi de mărfuri şi tehnologiile inovatoare lansate de constructorii de camioane. Totodată, experţii nu omit eficienţa, nivelul de emisii, siguranţa oferită la bord, manevrabilitatea şi confortul, iar asta înseamnă că la toate capitolele menţionate camionul german a reuşit să acumuleze punctaj maxim printre rivali.
Amintim că în ultimile luni cu Mercedes-Benz Actros au debutat o serie de tehnologii absolut noi în lumea camioanelor. Modelul german a primit camere de supraveghere în schimbul oglinzilor retrovizoare clasice, sistemul Multimedia Cockpit, unul extrem de ergonomic şi sigur în utilizare în timpul rulării, ansamblul de sisteme de siguranţă activă şi asistenţă pentru şoferi Active Drive Assist şi cea de-a cincea generaţie a sistemului Active Brake Assist, menit să prevină impacturile frontale. Totodată, pe Actros şi-a făcut apariţia versiunea îmbunătăţită a sistemului Sideguard Assist, sarcina căruia este de a preveni impacturile laterale.
0
3,913
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!