Îndemnul haios al poliţiei americane pentru infractori în contextul epidemiei de coronavirus

16 Martie 2020, 13:56
Denis Godorozea
Departamentul de poliţie din oraşul Salt Lake City, din statul american Utah, au lansat pe pagina oficială de Twitter un îndemn haios în contextul riscului răspândirii infecţiei de coronavirus de tip nou Covid-19. Prin comunicatul oficial, mai în glumă, mai în serios, reprezentanţii forţelor de ordine au solicitat infractorilor să se abţină de la comiterea fărădelegilor în perioada de carantină.
Îndemnul a venit în contextul în care recent în statul Utah a fost înregistrat primul caz de infecţie cu Covid-19. Mai mult de atât, poliţiştii au îndemnat oamenii să nu comită infracţiuni pe o perioadă nedeterminată, până când Departamentul nu va emite un alt comunicat, prin care să permită infractorilor să revină la activitatea lor de bază. Ei bine, această parte a mesajului este pe bune o glumă, însă poliţiştii au mai ţinut să mulţumească infractorii pentru cooperare! :)

În context, menţionăm că mai devreme cu un mesaj similar a venit şi Inspectoratul Naţional de Patrulare din Moldova pe pagina oficială de Facebook — angajaţii poliţiei au îndemnat şoferii să nu urce la volan în stare de ebrietate şi au menţionat, că alcoolul nu micşorează riscul de infectare şi nu este o metodă de combatere a răspândirii virusului.
La ora actuală, potrivit informaţiilor distribuite de Roylab Stats, în întreaga lume au fost înregistrate 171,169 cazuri de infectări cu Covid-19. Pandemia a afectat 158 ţări din lume şi a cauzat 6,532 decese. Totodată, în întreaga lume au fost vindecate aproape 78 mii persoane. În Republica Moldova au fost înregistrate 23 cazuri de coronavirus de tip nou. Din fericire, epidemia nu a cauzat victime omeneşti în ţara noastră.
0
1,423
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!