(VIDEO) Cum sună şi cum se conduce cea mai specială maşină a Italiei zilelor noastre, Kimera EVO37, reinterpretarea modernă a Lanciei 037

20 Septembrie 2023, 20:50
Redacţia PiataAuto.md
Despre Kimera EVO37 am scris de mai multe ori în ultimii ani, şi chiar dacă ne reapare în ochi după jumătate de an sau după an, maşina asta e la fel de incredibilă şi de fascinantă, fiindu-i garantată evadarea în atemporalitate din prima clipă. Nu e doar un restomod, inspirat din legendara Lancia 037. E o maşină născută din omagiul pentru aceeaşi idee, dar care a fost dusă până la nivelul unei măiestrii, de care ar fi mândri până şi creatorii Lanciei originale, cu siguranţă!
De curând, canadienii autori ai unui canal de YouTube au mers în Italia pentru a o cunoaşte pe viu şi a o conduce. Şi se pare că microfoanele acestei echipe au fost mai sensibile la sunetul motorului, întrucât acesta sună mai pătrunzător şi mai emoţionant decât în oricare alt video cu Kimera EVO37 de până acum.
Maşina asta are un motor de 4 cilindri, dar care scoate 505 CP! Cupla cuplului şi a puterii a fost creată să replice cât de aproape posibil senzaţia legendei originale din raliuri, Lancia 037.
Şi totul în maşina asta e gândit cu minuţiozitate. Totul abundă în detalii mecanice, superbe, încât poţi spune că e una din maşinile făcute cu cea mai mare pasiune din câte s-au produs vreodată.
Fără să mai zicem nimic, te îndemnăm pur şi simplu să dai sunetul mai tare şi să asculţi maşina asta, cum sună, cum merge, ce emoţie scoate. Până şi cei de la volan compară acest motor de 4 cilindri cu cel de 4 de pe C63 AMG, menţionând că e o diferenţă uriaşă între emoţia lor.
Mai mult ca atât, în video figurează atât prototipul de teste al celor de la Kimera, cât şi una din maşinile de serie, produse pentru un client.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
1,956
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!