(VIDEO) Un mecanic din SUA a cumpărat un Lexus LS 430 cu 1 milion km parcurşi şi l-a readus la condiţia de showroom

16 Octombrie 2023, 19:16
Redacţia PiataAuto.md
Lexus LS, în cam toate generaţiile sale, a fost un exemplu de limuzină extraordinar de fiabilă, practic indestructibilă. Foarte mulţi din proprietarii primelor generaţii, spre exemplu, şi-au ţinut maşinile câte 10-20 de ani, refuzând să le vândă, pentru că acestea continuau să fie confortabile şi fiabile şi la multe sute de mii de kilometri parcurşi. Un mecanic din SUA a descoperit un asemenea Lexus LS 430, care a ajuns la peste 631.500 mii mile parcurse, deci echivalentul a circa 1.016.300 km parcurşi! Şi a fost atât de intrigat de starea lui, încât şi l-a cumpărat, cu ideea de a-l revigora la o stare cât mai bună.
Maşina arăta foarte bine, pentru milionul de kilometri parcurşi, dar, totuşi, pe ici, pe colo, se zăreau urme de uzură sau pur şi simplu murdărie profundă depusă, care ar avea nevoie de o revigorare profundă.
Mecanicul e unul specializat în Toyota şi Lexus, deci cunoaşte foarte bine fiabilitatea acestor modele clasice, dar şi ce probleme ar putea să descopere.
Foto: Cifra de mile parcurse a acestui Lexus LS

Astfel, din start a fost clar că va trebui schimbată cutia de viteze automată, care a slujit 1 milion de kilometru. Cea veche avea scurgeri şi dădea semne de oboseală, aşa că a fost mai sigur să se cumpere o transmisie la mâna a doua, mai bună, pentru a o instala.
Mai trebuiau instalate noi catalizatoare, iar de dezasamblare s-a mai constatat că e nevoie şi de un arbore cardanic nou. Acesta din urmă a fost comandat de la fabrică, iar stocul global de asemenea piese de schimb era de exact o singură piesă, care se afla în Canada. Puţini proprietari de Lexus LS ajung să mai schimbe vreodată un arbore cardanic.
Într-un final, maşina s-a ales cu interiorul complet dezasamblat, cu un detailing profund al părţii sale inferioare. Apoi tot interiorul a fost reasamblat la loc. Toate componentele însă, au trecut printr-o curăţare profundă, iar unele, precum volanul sau levierul cutiei de viteze au fost înlocuite cu altele care să arate mai bine.
Pentru toate, însă, s-a menţinut un buget foarte raţional şi limitat, fără luxul de a cheltui mii de dolari pe fiecare moft. Practic, maşina asta a trebuit printr-o reanimare superbă, făcută cu multă raţiune.
Iar rezultatul final e absolut superb! Un Lexus LS de peste 1 milion de kilometri parcurşi, care arată din nou într-o condiţie aproape identică uneia de showroom!
Mecanicul e atât de fericit la final de rezultatul muncii sale şi a echipei, încât debordează de entuziasm. Iese şi să o conducă, savurând liniştea şi confortul de la bord. E pur şi simplu incredibil câ de durabile erau aceste maşini şi cât calitativ fabricate, până în cel mai mic detaliu!
Vezi totul în cele două video-uri de mai jos — primul cu dezasamblarea părţilor mecanice şi al doilea cu reasamblarea într-un tot întreg a interiorului şi rezultatul final.
0
17,425
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!