Cel mai mare producător de panouri fotovoltaice din lume, Longi, a anunţat concedieri de mii de angajaţi

19 Martie 2024, 14:41
Redacţia PiataAuto.md
O veste neaşteptată vine de la cel mai mare producător de panouri fotovoltaice din lume, compania chineză Longi, care anunţă concedieri de mii de angajaţi. Vestea e neaşteptată, întrucât anul 2023 a fost unul record la creşterea cererii pentru panouri, iar companiile chinezeşti au reuşit să fie atât de profitabile, încât au dus preţurile panourilor în jos cu aproape 1/3 din preţ, fapt care a determinat o mulţime de alţi producători din alte regiuni ale lumii să intre în faliment sau să fie aproape de acesta. Spre exemplu, compania elveţiană care deţine cea mai mare fabrică de panouri fotovoltaice din Europa, localizată în Germania, a solicitat acum trei luni sprijin de la stat pentru a rezista, şi întrucât nu l-am primit, a anunţat că închide fabrica din Germania şi se va concentra pe activităţile sale din alte regiuni ale lumii. Deci, părea că producătorii chinezi reuşesc să aibă un randament mai mare decât toţi ceilalţi, iar cum cel mai mare producător recurge la concedieri.
Ştirea a ieşit la iveală ieri, după ce unul din oamenii-cheie de la Longi a vorbit cu cei de la Bloomberg, solicitând să nu-i fie divulgat numele. Acesta le-a spus că situaţia e de o asemenea natură, încât compania a decis să concedieze 30% din angajaţii săi, pentru a rămâne competitivă. Conform datelor oficiale, numărul de angajaţi ai Longi din perioadele recente de vârf se cifra la circa 80.000, ceea ce înseamnă că 30% ar însemna circa 24.000 oameni concediaţi.
Motivul n-ar fi neapărat o dificultate financiară imediată, care să ducă la un faliment, dar tot de costuri e legat. Preţurile panourilor au scăzut atât de mult pe piaţă, încât compania chinezească nu mai e competitivă dacă păstrează un număr atât de mare de angajaţi, şi trebuie să reducă din ei, operând cu un număr mai mic de oameni şi automatizându-şi mai multe procese de fabricare.
După publicarea acestor informaţii de Bloomberg, cei de la Longi au publicat un scurt comunicat oficial, în care au confirmat intenţia concedierilor, însă spun că aceste concedieri au loc foarte lejer, au început în noiembrie 2023 şi vor viza doar 5% din angajaţi, nu 30%. Asta ar însemna 4.000 de angajaţi, conform versiunii oficiale enunţate de Longi.
Compania a mai menţionat că motivul e în adaptarea condiţiilor de piaţă şi eficientizarea sistemului de producţie.
Şi adevărul e că, deşi cifra exactă a angajaţilor concediaţi poate varia, motivele principale pot fi legate într-adevăr pur şi simplu de eficientizare a proceselor de producţie şi depărtare de la modelele în care fabricile din China foloseau un număr mare de oameni care să facă manual lucruri ce puteau şi automatizate, pentru că era mai ieftin, la un model cu mult mai multă robotizare şi automatizare. E la fel de adevărat că aceste fabrici chinezeşti fac totul pentru a vinde acum la profit minim, pentru a reduce preţurile de piaţă, ceea ce creează cerere mai mare pentru panouri în general, şi pentru producătorii chinezi în mod special, aruncându-i de pe piaţă pe mulţi alţi producători. Şi nu e exclus că în aceste strategii de piaţă există şi o mare susţinere de stat în China, aşa cum investigase presa germană de curând.
Însă e la fel de clar că cererea pentru panouri fotovoltaice în toată lumea e una aflată într-o creştere record, la un nivel nemaivăzut vreodată în istoria omenii. În anul 2023, în lume s-au instalat parcuri fotovoltaice şi panouri plasate la consumatori privaţi cu o putere cumulată de 510 GW, în creştere cu 50% faţă de anul anterior! Chiar şi cu toată intermitenţa şi variaţiile de randament, o putere de 510 GW de panouri generează anual oricum circa 620-650 TWh, ceea ce înseamnă acoperirea consumului anual a 13 ţări de mărimea României, sau 120% din consumul anual al întregii Germanii, sau circa 24% din întregul consum de electricitate a întregii Uniuni Europene într-un an, care s-a cifrat în 2023 la aproximativ 2.700 TWh.
Şi aceste panouri fotovoltaice, despre care vorbim mai sus, au fost adăugate la nivel global doar într-un singur an, în 2023, deci cererea e absolut imensă! Prin urmare, cel mai probabil e vorba de încercarea de a menţine şi mai departe preţuri foarte mici pe piaţă, poate chiar reduse şi mai departe, pentru a câştiga nou teren strategic pe termen lung.
1
3,258
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!