Noul VW Passat şi-a anunţat preţurile în Germania şi acestea amintesc cât de scumpe au devenit maşinile în ultimul timp

22 Martie 2024, 10:25
Redacţia PiataAuto.md
VW a lansat acum câteva luni noul VW Passat, iar acum, odată cu startul vânzărilor, au fost anunţate şi preţurile pentru mai multe ţări unde acesta va fi disponibil. Iar aceste preţuri amintesc cât de scumpe au devenit maşinile noi în ultimul timp. În Germania preţul de start e de 40 mii euro pentru cel mai elementar Passat, dar imediat ce-ţi doreşti să urci spre motorizări mai puternice şi echipări cel puţin decente, se ajunge în zona a 50-60 mii euro!
Această comparaţie de preţuri e importantă pentru că VW Passat era unul din cele mai reprezentative modele pentru clasa medie din Europa, fiind un model pe care se presupunea că şi-l putea permite orice familie unde membrii săi aveau slujbe cu salarii relativ medii.
Au fost multe generaţii de VW Passat care aveau preţuri de sub 20 mii euro pentru versiuni incipiente, dar am fi prea nostalgici dacă am compara cu vremuri de demult. E mult mai relevant să comparăm lucrurile cu precedenta generaţie B8, care debutase cu un preţ 30.375 euro în Germania, dar ăsta era un preţ mai mare pentru că VW oferea în Germania dotări mai generoase standard pentru maşina sa la început. În Marea Britanie, Passat B8 pornea de la 22.215 lire, ceea ce echivala cu aproximativ 28.200 euro pe atunci. Şi aceste cifre erau deja calificate ca fiind oarecum scumpe la acel moment.
Acum noua generaţie Passat porneşte de la 41.745 euro în Germania, iar ea vine echipată cu un motor diesel TDI de doar 90 kW, sau 122 CP. Echiparea e calificată de VW drept conţinând doar esenţialul, fiind numită Business, deci e un soi de preţ minim şi dotări minime pentru atragerea achiziţiilor pentru flote din partea companiilor. Pentru confort mai consistent pentru călătorii de familie la bord, de exemplu, e indicat să se urce în dotări. Pentru că versiunea de 122 CP nici nu vine în versiuni cu echipări mai generoase, deci dacă vrei mai multe dotări, trebuie să urci şi în ierarhia motorizărilor.
Foto: VW Passat Business

Iar motorizarea 2.0 TDI de 150 CP porneşte de la 48.495 euro în dotări de bază Business, iar dacă se mai adaugă opţionale sau se trece măcar la nivelul Elegance, trece imediat de 50 mii euro, până spre 52-55 mii. Dacă vrei să optezi dieselul de top de 2.0 TDI cu 193 CP şi tracţiune 4x4, preţurile pornesc de la 57.335 euro, iar aici dotarea de bază e Elegance. Însă se mai pot adăuga opţionale sau se poate urca spre dotarea R-Line şi atunci preţurile trec de 60.000 euro.
Ei bine, un pic confuză e treaba cu motorizarea de 1,5 litri eTSI, care fusese anunţată anterior. E un mild hybrid şi preţul a fost coborât acum la 39.995 euro, deci practic exact 40 mii, însă disponibilitatea e limitată tot pentru versiunea Business de flote şi VW îl menţionează în treacăt, deşi aparent e mai ieftin şi ar putea pune accent mai mare pe accesibilitatea lui. Credem, însă, că asemenea versiuni nu vor ajunge decât la companii care cumpără partide mai mari pentru flote sau la dealeri care se vor încăpăţâna să ofere asemenea ipostaze mai ieftine, dar mai pustii.
Imediat ce vorbim de următoarele motorizări hibride cu încărcare de la priză, care sunt deja mai generoase în nivelele de echipări, preţul sare la 50.320 euro pentru cea de 177 CP. Iar versiunea de 272 CP începe de la 62.330 euro.
Aşadar, faţă de 57 mii euro preţ de start a lui ID.7, dar cu dotări mai bune, noul VW Passat a vrut să fie mai accesibil, dar n-a putut să fie la o diferenţă foarte mare, întrucât versiunile cu adevărat plăcute şi dotate cel puţin comparabil vor costa oricum între 50-60 mii euro. Există şi versiuni pustii destinate flotelor, dar până şi acolo e vorba de preţuri de peste 40-42 mii euro. Ca să cumperi un Passat plăcut în echipări, inevitabil urci la peste 50 mii euro, iar dacă am compara cu puterea oferită de ID.7 şi dotările de la bord — tot ajungem pe la aceeaşi sumă de 60 mii. Astea erau cândva preţuri de Mercedes E-Class. Iar Passat se presupunea să fie o maşină accesibilă. La 50-60 mi euro cât trebuie cheltuiţi pe ea acum, obţinând în esenţă cam aceeaşi Mărie cu motor TDI de acum un deceniu, dar cu altă pălărie de design şi câteva ecrane frumoase la interior — e discutabil dacă lucrurile n-au ajuns cumva într-un tărâm al absurdului. Sigur, e vorba de inflaţie între timp, de multe alţi factori. Dar totuşi, undeva ceva nu pare foarte corect atunci când o maşină care se bazează pe aceeaşi inginerie de acum 5-10 ani, are un preţ atât mare.
1
16,695
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!