După un RCZ R Concept de 270 cai- putere, adus de francezi la Festivalul Vitezei de la Goodwood, acelaşi motor nebun ajunge sub capota unui nou concept, dezvoltat de această dată pe baza lui Peugeot 308.
Noul 308 R Concept are sub capotă acelaşi motor turboaspirat pe benzină, de 1.6 litri, care dezvoltă 270 CP şi 330 Nm. Puterea imensă a motorului este transmisă doar punţii faţă, prin intermediul unei cutii de viteze
manuale cu 6 rapoarte, fiind distribuită între roţi de un diferenţial Torsen.
Conceptul a primit şi frâne mai performante, cu discuri de 380 mm diametru pe puntea faţă şi 330 mm pe spate, pe ambele punţi acestea beneficiind de patru pistoane. Ecartamentul maşinii a fost mărit
cu 30 mm în comparaţie cu un 308 standard, iar garda la sol a fost reusă cu 26 mm.
Partea cu adevărat radicală vine la aspectul exterior, francezii îndrăznind să-i confere maşinuţei un aspect ultra-sportiv, accentuat de combinaţia nuanţelor de roşu şi gri. Mai mult ca
atât, aripile frontale, uşile, pragurile, capota şi barele de protecţie sunt realizate din fibră de carbon! Cu siguranţă, însă, asemenea picanterii nu se vor păstra pe versiunea de serie...
Totuşi, ce credeţi voi despre acest concept ar putea el să se transforme într-un adversar redutabil pentru Opel Astra OPC şi Volkswagen Golf GTI/Golf R?