Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Poza istorică a zilei: Opel Calibra celebrează 25 de ani de la lansare

16 Septembrie 2014 - 11:00
Denis Godorozea
Poza istorică a zilei: Opel Calibra celebrează 25 de ani de la lansare
Modelul Opel Calibra a fost unul extrem de popular şi la noi, în Moldova. Atunci când a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt în anul 1989, Calibra a continuat tradiţiile coupe-urilor sportive, precum Manta sau Monza.

De la debutul acestui model iconic au trecut exact 25 de ani, iar Calibra merită o menţiune aparte, fiind un model extrem de inovaţional.

Coupe-ul a provocat furori la Frankfurt, datorită designului dinamic şi blocurilor optice faţă extrem de înguste, care măsurau pe înălţime doar 55 mm! Dar cel mai important, Calibra întrecea timpul datorită coeficientului aerodinamic fără precedent de doar 0,26! Doar în 1999 acest rezultat a fost surclasat de modelele Honda Insight şi Audi A2, care au înregistrat cifra de 0,25, dar în zilele noastre puţini producători se pot lăuda cu automobile atât de aerodinamice.

Fiind un campion al aerodinamicii, Opel Calibra nu necesita motorizări performante, pentru a înregistra viteze mari. De exemplu, versiunea cu motor de 2.0 litri cu 8 supape şi doar 115 CP, dezvolta o viteză de 203 km/h, iar versiunea cu 16 supape al acestuia (150 CP), avea să fie şi mai rapidă – 223 km/h!

Coeficientul aerodinamic scăzut a îmbunătăţit nu numai performanţele, dar şi eficienţa modelului Calibra. Astfel, versiunea 16V înregistra un consum mixt de doar 7.7 l/100 km.

Mai mult decât atât, Calibra devansa concurenţa şi cu disponibilitatea tracţiunii integrale, pe versiunea Calibra Turbo.

Aceasta dispunea de propulsorul 2.0 Turbo de 204 CP preluat de pe modelul Vectra A, la fel ca şi de tracţiunea integrală 4x4.

Mai târziu a debutat şi versiunea V6 de 2.5 litri şi 170 CP!

Fiind construit pe platforma Vectrei A, coupe-ul Calibra avea un interior similar, dar foarte spaţios pentru un coupe cu 2 uşi. Volumul generos al portbagajului de 980 litri cu bancheta spate rabatată - un alt atu al modelului Calibra faţă de concurenţi.

Calibra a excelat şi în sporturile cu motor. Cu un an înaintea scoaterii din producţie al modelului de serie, Calibra V6 de curse cu tracţiune integrală câştigă campionatul ITC.

Au fost lansate şi câteva versiuni speciale, inclusiv Calibra Last Edition (ultima versiune), care se deosebea printr-o suspensie sport cu garda la sol coborâtă cu 20 mm, jante de 16 inch BBS, interior tapiţat cu piele, aer condiţionat şi două motoare la alegere – unul cu 4 cilindri de 2.0 litri (136 CP) sau V6-le de 2.5 litri (170 CP).

Pe parcursul celor 7 ani de producţie (1990-1997), Opel Calibra a fost produsă într-un număr record de 238.647 de exemplare, care au ieşit pe porţile uzinei din Rüsselsheim şi al fabricii Valmet din Finlanda.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (24 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter