Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Noul Audi RS3 Sportback

12 Decembrie 2014 - 09:33
Denis Godorozea
Premieră: Noul Audi RS3 Sportback
Noul Audi RS3 Sportback este prezentat de cei de la Audi, ca un monstru, care nu va avea milă pentru nici unul din concurenţii săi direcţi!

Despre acest lucru ne vorbeşte aspectul înfricoşător, subliniat de kitul aerodinamic agresiv, „pintenii” din bara de protecţie faţă şi jantele de 19 inch, dar şi ingineria ascunsă sub capotă.

La fel ca precedentul RS3 Sportback, noua generaţie rămâne la tradiţionalele ingrediente, care l-au făcut celebru pe predecesorul său – propulsorul genial de 5 cilindri în linie de 2.5 litri şi sistemul de tracţiune integrală quattro. În locul celor 340 CP şi 450 Nm, datorită presiunii de 1,3 bari dezvoltate de turbină noul RS3 Sportback oferă acum 367 CP şi 465 Nm, disponibili într-o plajă mare de rotaţii 1.625 – 5.550 rpm! Acesta este cel mai puternic motor cu 5 cilindri produs de Audi pentru un model de serie, fiind combinat cu transmisia S tronic cu dublu ambreiaj şi 7 trepte.

Astfel, noul RS3 Sportback poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 4,3 secunde (- 0,3 secunde faţă de predecesor) şi să atingă viteza limitată electronic la 250 km/h. Opţional, limitatorul de viteză poate fi mutat la 280 km/h.

Datorită propulsorului potent, noul RS3 Sportback va face praf din principalul său rival din Stuttgart - Mercedes-Benz A 45 AMG, având cu 7 CP şi 15 Nm în plus şi accelerând cu 0,3 secunde mai rapid decât cel din urmă!

Cu astfel de performanţe, cu un consum de doar 8,1 l/100 km şi un sunet demenţial al propulsorului în 5 cilindri, noul Audi RS3 Sportback le zice “şah şi mat” rivalilor săi!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (17 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter