Acesta e noul Lucid Air Sapphire, modelul electric care promite să fie mai rapid decât Tesla Model S Plaid

9 August 2023, 17:05
Ilie Toma
Modelele electrice Lucid Air au fost lansate din start cu ideea de a fi o alternativă, eventual mai bună, pentru Tesla, iar asta inclusiv pentru că fondatorul Lucid Motors, Peter Rawlinson, este fostul inginer-şef al proiectului Tesla Model S. Deci Model S a fost creat la început sub egida sa, iar Rawlinson are în cariera sa anterioară şi ani de muncă la Jaguar şi Lotus. Iar când a lansat Lucid Air, promitea o atenţie la calitate şi detalii mai mare decât la Tesla, dar totodată şi o abordare inginerească profundă a maşinilor electrice. Şi cam asta a făcut de atunci încoace, doar că exista o problemă nerezolvată — Tesla Model S Plaid continua să fie mai rapidă decât orice versiune a lui Lucid Air.
Iar asta nu e un lucru neglijabil în contextul în care Lucid Air a avut două versiuni deja, care aveau o putere totală a sistemului de propulsie mai mare decât cei 1.020 CP ai Tesla. Au existat Lucid Air de 1.111 CP, iar apoi altul de 1.050 CP. Şi ambele erau mai lente în startul de pe loc, ceea ce le făcea să fie mai lente şi în cursele de 1/4 milă sau altele similare, deşi maşinile erau super performante. Acum, însă, Lucid Air a lansat multaşteptatul Sapphire, modelul care vină să rezolve această problemă.
Noul Lucid Air Sapphire se lansează cu o putere totală de 1.234 CP, scoşi din 3 electromotoare. Graţie acestui fapt, poate accelera de la 0 la 60 mile pe oră în 1,89 secunde, fiind mai rapid astfel decât Tesla Model S Plaid, care are un timp oficial de 1,99 secunde.
Timpul de parcurgere a unei pătrimi de milă, în cursele de drag race, e anunţat ca fiind de 8,95 secunde, ceea ce fa face cursele interesante, întrucât Tesla are un timp similar, însă există şi o încercare filmată în care Model S Plaid a atins 8,73 secunde. Deci, cu siguranţă vor urma dueluri strânse. De fapt, un duel cu un asemenea Lucid pre-producţie a avut loc încă acum câteva luni.

Viteza maximă a noului model electric e de 204 mile la oră, adică 328 km/h! Se va putea merge într-un ritm cu supercar-urile Lamborghini, deci!
Iar dacă se va conduce eficient, Lucid Air Sapphire promite o autonomie de 687 km. Şi deoarece Lucid se laudă cu ingineria sa, noua maşină va veni echipată cu frâne de carbon, ca să ţină în frâu performanţa, dar şi cu o suspensie cu ajustări în timp real a reacţiilor fiecărei roţi, pentru a asigura aderenţă maximă şi manevrabilitate impecabilă. Iar infrastructura bateriilor sale e una de 900V, operând deci la o tensiune mai mare decât nivelul de 800V, considerat deja foarte performant în industrie.

Lucid a anunţat şi pretul noului Air Sapphire şi acesta va fi mai mare decât al lui Model S Plaid. Modelul celor de la Lucid va porni de la 249 mii dolari.
0
5,647
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!