Statisticile din Norvegia indică vânzări derizorii în 2023 pentru maşinile cu hidrogen, staţii tot mai puţine şi costuri uriaşe pentru alimentarea la ele

Norvegia este ţara care a dovedit că poate fi extraordinar de deschisă spre tehnologiile noi de propulsie, care dau beneficii de ecologie. Întrucât 100% din electricitatea ţării e produsă regenerabil, în mare parte datorită celor peste 1.000 de hidrocentrale, maşinile electrice au cea mai mare relevanţă aici, întrucât aduc cu adevărat zero emisii CO2. Şi vânzările de maşini electrice au atins un nou record de cotă de piaţă în Norvegia, la 82,4% din totalul maşinilor noi, după cum detaliam într-un articol ieri. O perspectivă optimistă păreau să o aibă şi maşinile pe hidrogen, ca o alternativă viabilă celor electrice cu baterii, însă statisticile Norvegiei pentru anul 2023 arată vânzări derizorii ale acestora, la limita dispariţiei totale de pe piaţă.

Mai exact, pe parcursul întreg anului 2023, în Norvegia au fost vândute doar 2 maşini pe hidrogen, în toată ţara! Doar DOUĂ! Şi nu e exclus ca cel puţin una din ele să fi fost înmatriculată tot de producător, în vreun parc de presă, spre exemplu Toyota Mirai pentru teste drive. Cert e că în statistica oficială a Norvegiei figurează doar 2 maşini cu hidrogen, faţă de 104.588 automobile electrice cu baterii! Un contrast uriaş, deci!

Foto: Statisticile de vânzări din Novegia în 2023, după tipul de motorizare

La începutul anului 2023, companiile care gestionează staţii de hidrogen în Norvegia arătau că anul anterior, 2022, fusese unul foarte bun, cu creşteri de vânzări, iar cifra totală de maşini noi cu hidrogen, vândute în 2022, era de 57 automobile. Tot e puţin, dar e de 28 de ori mai mult decât în anul ce a urmat, 2023. Ce s-a întâmplat, deci?

Tehnologia cu hidrogen e relativ uşor de înţeles şi benefică pentru mediu în esenţa sa. Hidrogenul e consumat prin reacţii chimice cu oxigenul, în pile de combustibil la bordul unei maşini, generând electricitate, care e folosită în propulsie prin motoare electrice, iar produsul rezultat sunt vapori de apă, de la hidrogenul şi oxigenul care au intrat în reacţie. Zero CO2, deci în timpul propulsiei. O maşină precum Toyota Mirai, cea mai răspândită din cele cu propulsie de hidrogen, consumă cam 0,8-0,9 kg/100 km în generaţia actuală, mai eficientă. Dar ăsta e consumul oficial declarat. În viaţa reală, mai ales în clima Norvegiei, se atinge şi 1,3-1,5 kg/100 km.

Foto: Cifră de consum realist al Toyotei Mirai, dintr-un test norvegian

Problemele cu viabilitatea acestei tehnologii apar când ne gândim cum se produce, transportă şi stochează hidrogenul. Cele mai simple şi ieftine metode de producţie a hidrogenului derivă din gaz natural, extras din pământ, care nu sunt deloc prietenoase cu mediul. Despre asta se ştia din start, tocmai de asta producătorii auto şi adepţii propulsiei pe hidrogen au menţionat întotdeauna că hidrogenul folosit pe maşini trebuie produs doar cu energie regenerabilă. Şi hidrogenul poate fi produs prin reacţii chimice, din apă, cu instalaţii de hidroliză, care consumă electricitate, iar dacă acea electricitate vine din surse regenerabile, atunci şi hidrogenul rezultat va fi unul „verde”. Prima problemă, însă, e că pentru un kilogram de hidrogen sunt necesari între 53 şi 56 kWh de electricitate în mode normal, cu anumite procese de scară mare ajungând la o eficienţă de 46 kWh. Însă cifra de 53 kWh per kg e mult mai relevantă. Asta înseamnă că 0,8-0,9 kg/100 km, consumaţi oficial de Toyota Mirai, echivalează efectiv cu 42-47 kWh/100 km, adică de circa 3 ori mai multă electricitate consumată pentru propulsie faţă de o maşină electrică cu baterii. Dacă există electricitate regenerabilă din belşug, ar spune unii, nu e o problemă gravă, întrucât în anumite scenarii avantajul hidrogenului de a putea alimenta rapid e mai important, iar în rezervoare mari de hidrogen încap mai multe kilograme, pentru autonomie mai mare.

Odată cu creşterea performanţei bateriilor, însă, şi maşinile electrice au deja autonomii de 500-700 km, cu care se lăudau cele cu hidrogen, iar vitezele mai mari de încărcare a bateriilor compensează deja destul de mult timp timpul de aşteptare. În acelaşi timp, Norvegia demonstrează acum prin date reale că rapiditatea de încărcare cu hidrogen e un mit, care arată un pic diferit în viaţa reală. În primul rând — se consumă energie la transport, fie că e vorba de conducte, fie că e vorba de camioane cu cisterne. Dacă acele camioane sunt diesel, e şi mai grav. Dacă sunt electrice, atunci acei kWh consumaţi de camion pot fi distribuiţi per kg de hidrogen transportat şi adăugaţi la cei 53 kWh deja consumaţi în producţie.

Mai apoi, cea mai mare parte neştiută a mitului e energia imensă consumată de aceste staţii pentru stocare. Majoritatea lor — şi de fapt cam toate din Norvegia despre care am găsit informaţii publice — stochează hidrogenul în formă lichidă, iar asta înseamnă menţinerea lui în rezervoare termoizolate la -245 grade şi mai jos, preferabil la -252 grade Celsius. Da, izolarea termică permite menţinerea pe o perioadă fără pierderi de temperatură, dar stocarea pe termen lung înseamnă oricum consum imens de energie la staţii doar pentru a menţine hidrogenul în stare lichidă. Şi când vorbim de 57 de maşini cu hidrogen vândute în 2023 în Norvegia, care alimentează relativ rar şi puţin, distribuţia de kWh consumaţi de staţia propriu-zisă pentru stocare per kg de hidrogen e imensă, deşi nu o anunţă nimeni niciodată.

Foto: Aşa arată o staţie de hidrogen cu rezervoarele din spatele său, care stochează hidrogen lichid

Şi cercetând azi informaţiile de la staţiile din Norvegia, am observat că foarte multe din ele pot încărca doar câte 5 kg per maşină, de exemplu, chiar dacă rezervorul e mai mare. Asta e legat de obicei cu procesul de transformare parţială a hidrogenului stocat lichid în formă gazoasă înainte de alimentare. La camioane mari multe staţii anunţă că pot încărca 10 kg de hidrogen deodată, iar dacă mai vrei încă 10, trebuie să aştepţi încă 30 minute, ca o nouă cantitate de hidrogen lichid să se transforme în gazos şi să fie adus la presiunea corectă la pompa staţiei. Deci, dacă să alimentezi un camion poate necesita două reprize de conectare, cu 30 minute între ele, unde mai e avantajul rapidităţii de alimentare?

Foto: Cantităţile de hidrogen şi timpii la una din staţiile reprezentative in Norvegia

Nu e de mirare, deci, că mai multe staţii de hidrogen s-au închis pur şi simplu în Norvegia în ultimul an. Unele anunţă că fac retehnologizări sau certificări, altele s-au închis pentru totdeauna. Mai multe din cele planificate au fost anulate. Iar preţul unui kilogram de hidrogen a crescut mult în ultimul an, şi din cauză că nu mai e subvenţionat la fel de mult, dar şi din cauză că se impune în multe regiuni ca acesta să fie cu adevărat verde, nu venit de la fabrici de producţie a amoniacului şi fertilizanţilor, care ard gaz natural pentru asta.

În Germania, la acest capitol provenienţa hidrogenului nu e la fel de strictă şi un kilogram costă la staţii acum între 13,85 şi 15,25 euro! E mult oricum, pentru că asta înseamnă că o sută de kilometri, cu un consum de 0,8-0,9 kg/100 km, va genera costuri de 11,10-13,70 euro. Mulţi ar putea spune că e relativ aproape de diesel sau benzină, la costurile actuale, dar asta e Germania. În Norvegia, unde hidrogenul trebuie să fie deja doar verde, pe întreg lanţul, costul la staţii ajunge la 300 coroane norvegiene per kilogram, iar asta înseamnă 26,60 euro/kg! Un cost usturător, care înseamnă că 100 km parcurşi cu o Toyota Mirai în Norvegia înseamnă 21,30-24.00 euro! Şi asta doar dacă ne referim la consumul oficial de 0,8-0,9 kg/100 km, nu la cel realist de 1,3-1,5 kg/100 km!

Pentru comparaţie, alimentarea la prize fast charge fără abonamente preferenţiale costă cam 2,65 coroane norvegiene per kWh. La un consum mediu de 15 kWh/100 km al unei maşini electrice, asta înseamnă circa 40 coroane/100 km sau 3,54 euro/100 km, de circa 7,5 ori mai ieftin! Deci, să conduci o maşină pe hidrogen în Norvegia e de 7,5 ori mai scump decât una electrică acum! Iar dacă mai alimentezi cu electricitate acasă, costul va fi de circa 2,5 ori mai mic, cam la 1,02 euro/100 km. Hidrogenul, însă, nu ai cum să-l alimentezi acasă, iar la doar circa 4-5 staţii actuale câte au mai rămas în Norvegia, vei face zeci de kilometri spre staţie şi înapoi, sporind şi mai mult costul efectiv per kilometru.

Iar toate astea explică foarte clar de ce s-a ajuns ca numărul de staţii să se reducă drastic şi de ce în Norvegia au ajuns să fie vândute anual doar 2 maşini pe hidrogen! Orice asemenea tehnologie, chiar dacă bună în esenţă, poate fi viabilă doar dacă există o masă critică minimă şi cumva sunt eliminate şi minimizate şi problemele aferente cu stocarea şi transportarea energiei. Hidrogenul, cel puţin ca soluţie de propulsie pentru maşini şi camioane, pare să fi cedat în faţa maşinilor electrice cu baterii în Norvegia, şi merge acum înapoi spre regres şi eliminare de pe piaţă. Nu era o tehnologie neapărat rea, dar cu 2 maşini pe an probabil nu mai poate fi viabilă şi autosustenabilă.