Creativitate în România: această Dacia nu e o maşină de poliţie, dar sunt foarte mari şanse să o percepi aşa, iar noi i-am aflat istoria

25 Iulie 2023, 17:17
Redacţia PiataAuto.md
O imagine curioasă a început a circula de curând în mediul online din România, care înfăţişează o Dacia Logan pe care, inevitabil, la prima vedere o percepi drept maşină de poliţie. Abia la o privire mai atentă, observi că pe capacul portbagajul sunt aproape aceleaşi litere ca şi în cuvântul POLITIA, dar acolo scrie, de fapt, OTILIA. Iar dacă priveşti mai atent, observi şi „Doamna Otilia”. Ei bine, noi am reuşit să găsim proprietarii acestei Dacia Logan şi să verificăm dacă maşina arată într-adevăr aşa şi nu e vorba de vreo imagine trucată.
Foto: Imaginea devenită virală în ultimele zile în România

„Doamna Otilia” este, de fapt, o companie de servicii de curăţenie din Vaslui, cu acest nume, iar maşina este cât se poate de reală, aparţinând acelei societăţi, doar că ea a fost colantată astfel până acum un an.
Administratoarea societăţii, Loredana Bercuta, ne-a expediat şi un set suplimentar de poze cu aceeaşi Dacia Logan, făcute acum un an şi mai mult, când maşina încă avea această colantare pe ea.
E o idee neobişnuită, deci, de a capitaliza pe asemănarea cu o maşină de poliţiei şi a o face observată în trafic şi eventual virală în imagini pe internet. Iar aici şi numele de OTILIA ajută foarte mult, întrucât, cu excepţia literei „P” care lipseşte, e practic o anagramă a cuvântului POLITIA. Astfel, creierul percepe imediat asemănarea vizuală a literelor şi prima reacţie firească e să recunoască tiparul ca unul identic cu maşina poliţiei, abia mai târziu venind conştientizarea şi zâmbetele.
Ne-am întrebat, prin urmare, de ce maşina nu şi-a păstrat colantarea până în prezent şi de ce nu mai circulă aşa de un an încoace. Şi există un răspuns la fel de curios, pe care ni l-a oferit administratoarea societăţii „Doamna Otilia”.
Poliţia Română şi-a înregistrat modelul de colantare al maşinilor la OSIM şi după ce au obţinut certificatul confirmativ, i-au somat pe cei de la Doamna Otilia să înlăture colantarrea atât de asemănătoare vizual de pe maşina lor. Iar proprietarii maşinii au fost obligaţi astfel să dea jos colantul.
Acum, maşina are alte elemente vizuale aplicate pe ea, dar acest caz de creativitate din România e cu siguranţă unul care poate fi pus în discuţie până şi cu studenţii de la marketing, publicitate şi proprietate intelectuală, pentru a fi studiat.
0
39,611
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!