Istoria curioasă a lui Daewoo Espero, maşina cu substrat de Opel şi design italian, care trebuia să fie un Citroen

Modelele Daewoo mai nasc şi azi amintiri frumoase multora dintre cei ce au admirat apariţia lor pe străzile noastre începând cu anii 90, când Daewoo cumpărase uzina de la Craiova din România, şi începuse a produce Cielo acolo. Între timp, mult mai rar începuse a fi observat şi Espero, un model ierarhic superior lui Cielo, care părea de un lux de neatins, pe atunci când majoritatea maşinilor din jur păreau deja învechite moral. Dar puţini ştiu că Daewoo Espero ascunde una din cele mai întortocheate şi curioase istorii din lumea auto, iar substratul său tehnice nu era cu mult mai tânăr decât Daciile 1310 de pe străzi, sau Lada 2108.

La începutul anilor 80, grupul industrial Daewoo a decis să înceapă a fabrica maşina, iar prima maşină pusă în producţie a fost modelul numit pe unele pieţe Le Mans, iar pe altele Nexia sau mai târziu Cielo. Era un model bazat pe platforma lui Kadett E, cu modificări mai mult la componentele periferice de design şi păstrarea întregii structuri a caroseriei şi motoarelor. Însă deja către anul 1990, Daewoo îşi dorea un model cu identitate de design proprie, care să nu mai fie atât de vizibil derivat din formele Opel.

Dar, întrucât noul model avea să folosească oricum o platformă tehnică Opel, cei de la Daewoo au decis să încheie un contract cu o casă de design care avea o colaborare curentă cu General Motors în Europa — Bertone. Şi italienii au venit cu un design nou pentru Daewoo, care să dea o identitate nouă şi proprie mărcii şi să fie în pas cu timpul.

Doar că acest design era, de fapt, un proiect refuzat ceva mai devreme de Citroen. Anterior marele Gandini făcuse parte din echipa Bertone şi el crease designul pentru Citroen BX, un model de un succes deosebit. Către sfârşitul anului 1990, Gandini nu mai era angajat la Bertone, dar francezii au încredinţat casei de design italiene designul succesorului lui BX, Xantia. Prima variantă dusă la nivelul unei maşini integre a fost designul lui Daewoo Espero. Şi francezilor nu le-a plăcut, considerând că maşinii îi lipseşte doza de extravaganţă pe care o avea XM şi care i-a adus popularitatea. Era prea „cuminte”, dacă vrem.

Foto: Citroen Xantia, în versiunea care a fost ulterior acceptată

Aşa că Bertone a plecat din nou în proces de creaţie şi şi-a modificat ideile concepând Xantia pe care o ştim cu toţii şi care a ajuns în producţia de serie în 1992. Însă prin 1989, când cei de la Daewoo le-au cerut un design pentru un model de talie similară, care mai trebuia şi făcut mai repede, au primit înapoi schiţele cu primele idei pentru Citroen Xantia. Şi acel Xantia refuzat a devenit într-un final Daewoo Espero.

Maşina avea 4,61 metri lungime şi în versiunea de serie a primi câteva elemente simplificate, precum blocurile optice, faţă de ceea ce concepuseră iniţial italienii pentru Citroen. Dar era oricum un model cu aspect ultra-modern, cu care Daewoo a primit un plus uriaş de imagine. Geamuri mari, aşa cum era tendinţa în acea vreme, o ergonomie modernă, ba chiar şi forme care aveau un pic din liniile proeminente din anii 80, dar priveau deja şi spre unduirile anilor 90. Daewoo Espero a fost lansat în producţia de serie în 1990.

Tehnic vorbind, însă, maşina era bazată pe aceeaşi platformă tehnică „T” cu tracţiune faţă a grupului General Motors, folosită şi la Kadett E, şi la Nexia, doar că pentru acest model coreenii au alungit şi ranforsat platforma, pentru a putea crea modelul mai mare. Există unele informaţii în arhive că maşina ar folosi platforma lui Opel Ascona din 1981, însă deşi platformele nu sunt radical diferite, cea de pe Ascona e o generaţie mai nouă, în timp ce Espero o folosea pe cea lansată încă la sfârşitul anilor 70. Prin urmare, modelul lansat în 1990 şi produs de-a lungul anilor 90, avea în esenţă o platformă concepută în anii 70.

Însă maşina a fost una neaşteptat de reuşită, ajutată şi de designul său mai aerodinamic decât al modelelor Opel. A fost aproape cazul când o marcă mai bugetară în esenţă, care folosea platforme mai vechi, a reuşit să creeze un produs pe alocuri mai interesant decât donatorul platformei. Or, Daewoo Espero avea, spre exemplu, şi un coeficient aerodinamic mai bun, de 0,29, datorat formelor desenate de Bertone cu Citroen în gând.

Maşina făcea uz de motoare de Opel şi Generam Motors, bineînţeles, de 1,5 litri, 1,8 litri şi 2,0 litri. Toate erau motoare simple, cu 4 cilindri în linie, dar fiabile în timp. Motoarele erau cât se poate de dinamice, pentru acea vreme, cel de 1,5 litri având 90 CP.

Deşi Espero a fost lansat în 1990 în Coreea de Sud, în Europa modelul a ajuns abia în 1995, atunci când Daewoo a început a-şi face simţită prezenţa pe continent, cumpărând fabrica FSO din Polonia şi Craiova din România. Iniţial, modelele erau importate din Coreea de Sud, însă ulterior a fost pusă la punct şi producţia locală.

Apropo, în Spania Espero nu a putut fi lansat cu numele său original, pentru că ar fi însemnat „aşteaptă”, ceea ce nu sugera mobilitate pentru o maşină. Aşa că acolo numele a fost de Aranos.

Producţia modelului a încetat treptat la diferite fabrici, ultima maşină părăsind linia de producţie în anul 1999.

Deşi o perioadă a fost criticat pentru probleme la sistemul său electric, impresiile plăcute au surclasat în general aceste zvonuri, iar maşina şi-a câştigat o reputaţie de model îndrăgit, accesibil şi cu un grad superior de confort, pe care puteau să şi-l permită şi cei ce abia gustau din modelele internaţionale, după ani de izolare a pieţelor din Europa de Est.