Încă un traseu din Moldova a fost reabilitat la standarde europene, însă compania italiană care a executat lucrările a trebuit să înlăture o serie de defecte identificate

28 Decembrie 2023, 09:24
Redacţia PiataAuto.md
Încă un traseu naţional important a fost reabilitat în Moldova la standarde europene. E vorba de traseul R16, dintre Bălţi, Făleşti şi Sculeni, iar recepţia finală a acestui drum a fost făcută de curând, după ce compania italiană care a executat lucrările, Pizzarotti, a remediat defectele identificate la verificarea iniţială de la terminarea lucrărilor.
Cei de la Administraţia de Stat a Drumurilor din Moldova nu specifică cât de grave au fost aceste defecte, însă spun că atunci au fost efectuate o serie de notificări, iar acum s-a constatat că toate acele carenţe au fost eliminate de compania italină şi drumul a fost adus la specificaţiile contractuale, iar astfel a avut lor şi recepţia finală.
Reabilitarea traseului a avut loc între kilometrul 30,27 şi 59,48, deci aproape 30 km ai traseului de importanţă naţională şi regională R16. Pe acest tronson au fost reconstruite şi 4 poduri, ca parte a aceluiaşi proiect.
Foto: Porţiune de drum reabilitată acum

Totodată, pentru prima dată, au fost construiţi 17.000 metri pătraţi de trotuar, astfel încât locuitorii din satele prin care trece traseul să beneficieze de o infrastructură sigură şi civilizată. E vorba de satele Călugăr, Frumuşica, Bocşa, Vrăneşti, Taxobeni, Gherman şi Sculeni, în toate aceste sate fiind amenajate nu doar trotuare, ci şi drumuri de acces către gospodării, treceri de pietoni, elemente adiţionale de securizare în apropiere de şcoli şi grădiniţe, dar şi staţii de autobuze.
Suma plătită pentru reabilitarea celor 29,21 km de traseu a fost de 24 milioane de euro, bani alocaţi dintr-un împrumut contractat de guvernul Moldovei de la Banca Europeană pentru Investiţii.
0
15,532
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!