(VIDEO) Noul Cadillac Escalade IQ e un SUV electric imens de 5,70 metri lungime şi peste 4 tone greutate proprie

21 Martie 2024, 14:41
Redacţia PiataAuto.md
Cadillac a prezentat încă anul trecut primele imagini şi informaţii despre noul Escalade IQ, un SUV electric imens care e menit să aducă propulsia electrică şi în lumea aia mistică a lui Escalade, unul din cele mai de succes modele Cadillac din toate timpurile. Era clar din start că acest model electric va fi cel mai mare din gamă şi va pune mult accent pe opulenţă, cum au făcut-o şi toate generaţiile de Escalade cu motoare V8 imense. Dar, totuşi, văzut pe viu şi cu datele tehnice mai exacte anunţate, noul Cadillac Escalade IQ e atât de mare şi greu, încât naşte întrebări existenţiale despre limitele la care mai pot merge maşinile electrice. Cei de la Top Gear au avut ocazia să-l exploreze pe viu şi au rămas consternaţi şi îngrijoraţi.
Şi asta pentru că noul Escalade IQ are 224,3 ţoli, ceea ce echivalează cu 5.967,2 mm. Adică, vorbim despre o maşină de 5,70 metri lungime efectiv, mai lungă decât orice Range Rover sau chiar Mercedes-Maybach GLS, care e cu 50 cm mai scurt! Până şi Rolls-Royce Cullinan măsoară 5,34 metri lungime, fiind mai scurt cu 36 cm!
Pe lângă asta, Cadillac IQ are 1,93 metri înălţime, iar cu tot cu oglinzi are 2,39 metri lăţime! E pur şi simplu un SUV uriaş, adeseori imposibil de sesizat până în momentul în care vedem un om alături de el!
Iar toate aceste dimensiuni dau inevitabil şi un rezultat îngrijorător în greutatea proprie a maşinii, care trece de 4 tone! Şi nu vorbim de masă totală, cu tot cu sarcina utilă, ci de cât cântăreşte maşina propriu-zisă, fără oameni de la bord. Da, există Hummer EV, care cântăreşte cu 100 kg mai mult, dar acolo e un soi de pick-up, clasificat drept camion. Aici, însă, Cadillac Escalade IQ e totuşi un SUV civil conceput a fi un autoturism, chiar dacă foloseşte o bună parte din aceeaşi platformă. La cât cântăreşte, însă, în Europa am avea nevoie de permis de conducere de categoria C pentru a-l conduce, pentru că greutatea sa îl califică deja ca un camion!
Doar bateria acestui Cadillac cântăreşte 1,3 tone! Există maşini care cântăresc în întregime 1,3 tone! Foarte multe semne de exclamare, deci, pentru că o asemenea maşini e deopotrivă uimitoare şi apăsătoare în gândurile pe care le generează, or, să transporţi 4 tone de drum în permanenţă înseamnă cu totul alte proporţii de consum, uzură a drumurilor, dar şi riscuri de siguranţă în impact.
Cei de la Top Gear au rămas consternaţi despre cum arată chiar şi un om adult în faţa capotei acestei maşini şi cum se simte el în calitate de pieton.
Maşina asta aduce, deci, nu doar opulenţă dar şi întrebări despre limitele rezonabile la care poate urca această opulenţă. Ştim, rezonabilul şi opulenţa sunt prin definiţie contrare, dar se pare că cei de la Top Gear s-au întors acasă în Europa de-a dreptul năuciţi şi îngânduraţi de prima întâlnire pe viu cu acest model. Au încercat să-l întrebe pe unul din creatorii modelului dacă nu s-a mers prea departe şi dacă n-ar trebui limitate totuşi aceste exagerări. Dar, bineînţeles, n-au obţinut decât răspunsuri de aprobare şi de viziune proprie din cealaltă parte.
E cert, însă, faptul că asemenea maşini ne pot da mult de gândit. Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
1,974
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!