(VIDEO) Trei cele mai puternice maşini din lume, Bugatti Chiron, Rimac Nevera şi Tesla Model S Plaid, se întrec între ele

2 August 2023, 12:54
Redacţia PiataAuto.md
Maşinile care sunt nemaivăzut de puternice şi rapide la momentul lansării lor atrag inevitabil admiraţia pasionaţilor. Dacă în anii 80, puterile de 300 sau 400 CP, erau etalonul, odată cu apariţia primului Bugatti Veyron s-a depăşit bariera de 1.000 CP, puşi într-o maşină. Iar azi, avem trei cele mai puternice şi mai rapide maşini din lume, toate având peste 1.000 CP, care au fost puse în acelaşi loc, pentru a se întrece între ele.
Actualul Bugatti Chiron Super Sport are 1.600 CP, scoşi din motorul său W16. Singurul motor, de altfel. Tesla Model S Plaid are 1.020 CP — mai puţini, dar transpuşi pe asfalt cu un cuplu instantaneu şi prin 3 electromotoare, care fac maşina comparabil de rapidă. Iar Rimac Nevera e undeva în vârful absolut al lumii auto, cu 1.914 CP şi 4 electromotoare.
Ei bine, Rimac a învins detaşat Bugatti Chiron, deşi startul părea să fie de fiecare dată în avantajul lui Chiron. La comparaţia dintre Rimac Nevera şi Tesla Model S, tot Rimac a ieşit învingător, arătând încă o dată cu cât mai rapid e noul hipercar electric decât faimosul Plaid de la Tesla.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
8,896
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!