În Chişinău vor fi construite două noi centrale de cogenerare cu motoare cu ardere internă, care vor produce energie termică şi electrică

27 Decembrie 2023, 10:44
Redacţia PiataAuto.md
În Chişinău vor fi construite două centrale noi de cogenerare, care vor funcţiona pe bază de motoare cu ardere internă şi vor genera energie termică pentru sistemul de încălzire centralizată a oraşului şi totodată şi energie electrică. Una dintre centrale va fi localizată la centrala termică Vest, situată în zona străzilor Bucuriei şi Calea Ieşilor, iar cealaltă va fi amplasată la fosta CET-1, actuala Centrală Electrică cu Termoficare Sursa 3, situată pe strada Vadul-lui-Vodă 1.
I-am întrebat mai exact pe cei de la Ministerul Energiei ce tip de motoare cu ardere internă vor fi amplasate la noile centrale de cogenerare şi care vor fi parametrii şi beneficiile acestora. Ni s-a spus că vor fi motoare cu ardere internă pe bază de gaz natural, deci nu vorbim de turbine de gaz, ci de motoare mari, cu cilindri, asemănătoare celor navale, care au cuplate generatoare şi captatoare de căldură. Nu e vorba de vreo tehnologie ultra-modernă sau de vreo soluţie de enegie regenerabilă, dar totuşi va exista un beneficiu total în reducerea de emisii CO2, datorat faptului că noile centrale de cogenerare sunt calibrate încât să poată asigura energia termică necesară apei calde pe timp de vară şi vor funcţiona şi vara la parametri apropiaţi de maxim, excluzând nevoia de a avea turbine mari şi prea puternice în operare, care consumă mult mai mult decât necesitatea directă de energie termică în sistem.
Noile motoare vor avea capacitatea de a genera 43 Gcal/oră de energie termică, iar pe lângă asta vor genera şi 55 MW de energie electrică în sistem, iar aceşti parametri sunt sumari, pentru cele două centrale cumulate. Asta înseamnă o putere mai mare decât cea a hidrocentralei din Dubăsari, de exemplu, care are 48 MW putere instalată.
Primul mare beneficiu adus de noile centrale de cogenerare e reutilarea unor centrale foarte vechi şi ineficiente din Chişinău, spre exemplu fosta CET-1 e construită în 1951, ilustrată în imaginea de mai sus. Al doilea beneficiu e flexibilitatea pe care aceste motoare o vor da întregului sistem de a ajusta mai rapid şi mai eficient puterea dorită, întrucât pornirea lor poate fi făcută foarte rapid, iar aportul lor în sistem are loc în cel mai scurt timp, spre deosebire de centralele precum cea de la Cuciurgan, unde e nevoie de încălzirea aburului timp de câteva ore bune, înainte ca turbinele să poată funcţiona la parametrii scontaţi.
Datorită acestei flexibilităţi, se vor putea acoperi mai uşor salturile necesare în orele de consum maxim, fără nevoia de a recurge la fel de mult la energie de echilibrare din import, eventual. Totodată dacă sistemul are capacitatea de asigura echilibru de 55 MW de putere adiţională, el poate teoretic admite o putere adiţională de energie regenerabilă în sistem, astfel încât aceste surse să furnizeze puterea lor în sistem cu intermitenţele specifice, iar în perioadele de lipsă a energiei din aceste surse, puterea poate fi echilibrată de aceste centrale de cogenerare.
Am primit de la minister şi un document detaliat cu studiul pe care s-a bazat această investiţie de acum de 92 milioane euro în aceste centrale, iar în acest studiu se conţin date foarte interesante. Capacitatea de producţie a electricităţii la CT Vest şi CET Sursa 3 va creşte 58% faţă de soluţiile actuale instalate acolo, iar cea termică cu 8,2%. În perioada următorilor 15 ani aici se vor realiza economii de energie termică de 2.657.315 MWh, adică peste 2,65 TWh de energie termică, o cantitate impunătoare de economie, deci, datorată excluderii ineficienţelor din sistem. În aceeaşi perioadă de 15 ani, reducerea de CO2 datorată retehnologizării va fi de aproape 1,47 milioane de tone. Sunt menţionate şi o mulţime de alte beneficii de ordin strict tehnic în sistemul centralizat de termoficare din Chişinău, inclusiv prin reducerea de pierderi de căldură la transportare.
Deci, deşi ideea motoarelor cu gaz nu sună drept cea mai inovatoare soluţie, pentru înlocuirea unor elemente tehnologice foarte vechi din Chişinău ea pare să aducă un salt imens în eficienţă şi reduceri de emisii CO2, sporind totodată capacitatea proprie de generare a electricităţii pe timp de iarnă şi vară. Apropo, conform aceluiaşi studiu, noile centrale de cogenerare vor produce anual circa 983 GWh de electricitate, în loc de 620 GWh cât produc soluţiile actuale, deci vorbim de capacitate de a produce 363 GWh anual în plus, sau circa 8,6% din consumul anual de electricitate, de 4.200 GWh, al Republicii Moldova. Împreună, cele două centrale noi de cogenerare vor produce circa 23,4% din electricitatea necesară Moldovei, ceea ce nu e deloc neglijabil.
1
7,163
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!