Chinezii de la BYD au înregistrat profituri record şi sunt foarte aproape de a depăşi Tesla la vânzări de maşinii electrice

2 Noiembrie 2023, 12:23
Redacţia PiataAuto.md
În timp ce în multe regiuni creşterile de vânzări ale maşinilor electrice s-au temperat simţitor, iar în altele s-au şi redus, chinezii de la BYD, care produc doar maşini electrice sau hibride în prezent, raportează cifre record în ultimul trimestru, iar vânzările de electrice sunt la un pas mic de a depăşi Tesla.
Astfel, BYD a vândut 431.603 maşini electrice în cel de-al treilea trimestru al anului 2023, în timp ce Tesla a vândut 435.059 maşini electrice, deci doar circa 3.400 maşini mai despart cele două mărci de schimbarea poziţiei de lider.
La nivel de profit, BYD a reuşit să genereze 1,4 miliarde de dolari profit în 3 luni, deşi a redus preţurile pentru modelele sale. Avantajul acestor producători e că au investit devreme în asemenea modele şi au reuşit să-şi recupereze mai repede investiţiile datorită preţurilor mari anterioare. Iar profitul obţinut de BYD acum e cu 82% mai mare decât în perioada similară a anului trecut.
Iar BYD se bucură în continuare de creşteri mari de vânzări la electricele sale, doar în septembrie acesta vânzând 151.193 maşini electrice. În acest an BYD vrea să vândă 1,8 milioane de maşini electrice, iar perspectivele sale de creştere sunt mari, pentru că producătorul chinez încă are multe pieţe unde abia începe a se extinde sau nu e deloc prezent.
Astfel, în timp ce mulţi alţi producători tradiţionali mai înregistrează pierderi mari la vânzările de electrice, BYD şi Tesla demonstrează clar că se poate şi altfel, şi că atunci când numărul de maşini produse e mare, şi electricele pot fi o sursă majoră de profit.
0
7,888
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!